Martie 29, 2024
Toată puterea ei într-o singură imagine. Cum arată azi cei 3 băieți ai solistei, rămași de mici fără tată
În ciuda faptului că se luptă cu sindromul persoanei rigide, Celine Dion spune că rămâne determinată să se întoarcă pe scenă și să trăiască "o viață pe cât de normală posibil". În mijlocul acestei lupte fantastice, lângă artistă se află mai ales cei trei băieți ai ei. Iată tot ce trebuie să știi despre copiii lui Celine Dion.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Într-o nouă imagine postată pe contul ei de Instagram, o ocazie din ce în ce mai rară în ultimul timp, Celine apare alături de copiii ei. Rene-Charles și gemenii Nelson și Eddy sunt rodul iubirii dintre cântăreața de 56 de ani și soțul ei, Rene Angelil, care s-a stins în 2016. Ei sunt și principala ei motivație de a duce boala pe picioare și cei care-i dau putere să se lupte cu orice i se așterne în cale, scrie libertateapentrufemei.ro

„Așa cum mulți știți, în toamna lui 2022 am fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide (SPS). Încercarea de a depăși această tulburare autoimună a fost una dintre cele mai grele experiențe din viața mea. Dar rămân hotărâtă să mă întorc într-o zi pe scenă și să trăiesc o viață cât mai normală posibil. Sunt profund recunoscătoare pentru dragostea și sprijinul copiilor mei, al familiei mele, al echipei mele și al vostru al tuturor”, a scris Celine Dion în dreptul imaginii.

Celine Dion/Instagram Celine Dion marks Stiff Person Awareness Day with her three sons

Apare cu zâmbetul pe buze, într-un trening de culoarea untului. Îi are în dreapta și în stânga pe gemenii de 13 ani. În fața ei, așezat, în negru și gri, e băiatul ei cel mare, în vârstă de 23 de ani, care poartă prenumele regretatului ei soț. Ocazia cu care diva a ieșit la lumină și a ținut să facă o postare este Ziua Internațională de Conștientizare a Sindromului Persoanei Rigide. Aceasta a vrut să transmită și un mesaj de susținere tuturor celor care se luptă cu această patologie neurologică rară. „Vreau să transmit încurajările și sprijinul meu tuturor celor care au fost afectați de SPS. Vreau să știu că puteți face asta! Noi putem face asta! Cu dragoste, Celine”.

Totul despre copiii lui Celine Dion

Celine Dion și bărbatul care a fost dragostea vieții ei dintotdeauna și pentru totdeauna au devenit părinții a trei băieți între 2001 și 2010.

În 2007, într-o discuție cu publicația People, Celine spunea că marele privilegiu al vieții sale este să fie mamă. „Știți, eu nu sunt cu adevărat cântăreață. Viața mea este să fiu mamă, este ceea ce-mi place cel mai mult. Este cea mai minunată recompensă a mea. Îmi asum riscuri cu muzica, dar nu și cu familia mea”.

Fiul cel mare al artistei canadiene poartă numele regretatului ei soț

Fiul ei cel mare, Rene-Charles, are astăzi 23 de ani și e cel mai mare sprijin al artistei. Celine avea 32 de ani când a devenit mamă, iar soțul ei, 59. A reușit să rămână însărcinată după tratamente de fertilizare in vitro. Artista s-a referit la fiul ei ca la un „copil-miracol”. În copilărie și adolescență, Rene-Charles a făcut mult sport. La un moment dat, mama lui a fost surprinsă în timp ce-l susținea la un meci de hochei. De câțiva ani, tânărul a început o carieră în muzică, spre mândria mamei sale.

Céline Dion rêve de devenir maman pour la 4ème fois : sa biographe se ...

După ce soțul ei a murit, Celine Dion i-a spus fiului ei cel mare: „Nu vreau să simți presiunea de a fi bărbatul casei. Ai propriile visuri, iar tatăl tău e mereu în inima ta, așa cum eu sunt cu tine aici”.

66th Annual Grammy Awards, Show, Los Angeles, USA - 04 Feb 2024

Gemenii Eddy și Nelson sunt adolescenți

La 10 ani de când a devenit mama lui Rene-Charles, Celine Dion i-a adus pe lume pe gemenii Nelson și Eddy. Nu fără efort, căci marea artistă a trecut prin șase runde de fertilizări in vitro și un avort până să-i aibă pe cei doi băieți. Puștii, care s-au născut în octombrie 2010, au venit ca o binecuvântare pentru întreaga familie.

Everything We Know About Céline Dion's Children - PureWow

Eddy a primit numele producătorului Eddy Marnay, care a lucrat cu Celine la primele ei cinci albume și care i-a fost ca un tată. Fratele lui a primit prenumele lui Nelson Mandela, pe care artista l-a cunoscut în timpul unui turneu.

Băieții aveau doar cinci ani când tatăl lor a murit. Dion le-a dat vestea cu ajutorul filmului de animație „Up” („Deasupra tuturor”). Aceasta a făcut o analogie între baloanele cu heliu, care-și iau zborul spre înaltul cerului atunci când sunt eliberate, și felul în care tatăl lor „a urcat la cer”.

Céline Dion pose la mine fatiguée : photo avec ses jumeaux Nelson et ...

Ce este sindromul persoanei rigide, boala de care suferă Celine Dion

Potrivit platformei rarediseases.org, Sindromul Persoanei Rigide (SPS) este o tulburare neurologică rară, ale cărei cauze sunt necunoscute, caracterizată prin rigiditate musculară progresivă și episoade repetate de spasme musculare dureroase. Rigiditatea musculară fluctuează adesea (adică se agravează și apoi se ameliorează) și apare de obicei împreună cu spasmele musculare. Spasmele pot apărea la întâmplare sau pot fi declanșate de o varietate de evenimente diferite, inclusiv un zgomot brusc sau un contact fizic ușor.

Celine Dion provine dintr-o familie numeroasă

Celine Dion, una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop, a vândut aproape 250 de milioane de albume, în cei peste 35 de ani de carieră. S-a născut în oraşul Charlemagne din Quebec, la 30 martie 1968, într-o familie numeroasă cu 14 copii, pasionată de muzică.

A scris primul său cântec, „Ce n’etait qu’un Reve”, la vârsta de 12 ani. Melodia a fost trimisă impresarului Rene Angelil, cel care avea să-i devină soț ani mai târziu. Impresionat de vocea tinerei, nu a stat pe gânduri şi i-a devenit manager. El i-a și finanțat primul album. Artista și impresarul său au fost căsătoriți 22 ani, din 1994 şi până în 2016, la moartea acestuia.

În 1988, Celine Dion a reprezentat Elveția la Eurovision. A și câștigat concursul cu piesa „Ne partez pas sans moi”.

Single-ul „My Heart Will Go On”, inclus pe coloana sonoră a filmului „Titanic”, a devenit rapid un hit. S-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare și s-a clasat pe prima poziţie în topuri. A câştigat, de asemenea, un Oscar pentru Cel mai bun cântec original.

Au urmat albume de succes în toată lumea și mai multe turnee mondiale. De altfel, în momentul în care a fost diagnosticată cu SPS, Celine era în mijlocul turneului „Courage”. A fost nevoită să amâne tot. Speră ca deznodământul să nu fie anularea concertelor, ci revenirea ei pe scenă.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.80181694030762