Martie 22, 2024
Supermodele care fac ravagii pe podium și la vârste de 50 plus! Sunt adevărate legende
Vă vine să credeți sau nu, dar, în aceste imagini, legendarele supermodele au 40, 50 și chiar aproape 60 de ani. Dar, chiar și la aceste prefixe, încă fac legea pe podiumuri.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Eva Herzigova

Eva Herzigova GettyImages 1372916930 jpg

Pe 10 martie, împlinește 51 de ani, dar corpul din imagine este invidiat cu patimă de femei mult mai tinere. Și când te gândești că modelul din Cehia s-a păstrat așa și după ce a născut trei copii, scrie okmagazine.ro. Riduri lipsă, abdomen plat, siluetă longilină, ca-n prima tinerețe, iar poza de mai sus este de la o prezentare de anul trecut. Ce gene de extraterestre au supermodelele, de reușesc să țină timpul pe loc și kilogramele în plus la distanță?

Helena Christensen

Helena Christensen GettyImages 1715546820 jpg 

Are 55 de ani și tot mai domină podiumurile prezentărilor de modă, atunci când este invitată specială. Așa cum s-a întâmplat la Săptămâna Modei de la Paris, din toamna anului trecut, acolo unde fostul icon din videoclipul Wicked Game le-a arătat mai tinerelor sale colege cum se merge pe catwalk. Cu grație de felină, mai exact.

Claudia Schiffer

Claudia Schiffer GettyImages 1683458675 jpg 

Spunem Claudia, spunem păpușă nemțească, supermodel original și chipul care a apărut pe cele mai multe coperte de reviste ever. Și dacă la 53 de ani arată așa, înțelegem de ce marile branduri o preferă, și azi, în prezentările lor. Imaginea este de la un show Versace din septembrie 2023, dar poate fi la fel de bine și din ’90 sau 2000. Pentru că nemțoaica, mamă a trei copii, pare c-a fost iertată de trecerea anilor și nu-i corect!

Naomi Campbell

Naomi Campbell GettyImages 1698870784 jpg 

La ea e clar! Ridurilor le e frică să se așeze pe fața ei. Nu te pui cu Zeița de Abanos, care, la cei 53 de ani ai săi, e la fel de activă ca-n perioada ei de glorie. Imaginea de mai jos este dintr-o prezentare Alexander McQueen din toamna anului trecut, iar Naomi este pur și simplu perfectă. Și fără vârstă, căci nimeni nu poate asocia un număr de ani cu o așa apariție.

Alessandra Ambrosio

Alessandra Ambrosio GettyImages 1783894531 jpg

Fostul Înger Victoria’s Secret pare că nu s-ar fi retras niciodată din modelling. Brazilianca în vârstă de 42 de ani deține un corp ce mai poate fi afișat mult și bine în costum de baie, așa cum s-a întâmplat la São Paulo Fashion Week, din noiembrie anul trecut. Atitudinea și sex appeal-ul ei ies în evidență, lângă acel șir de modele mai tinere, mai slabe ori mai înalte.

Karolina Kurkova

GettyImages 1636810154 jpg 

Modelul născut în Cehia am putea spune că reprezintă, la cei 40 de ani din prezent, femeile cu forme normale. La doi ani după ce a născut cel de-al treilea său copil, Karolina a fost o apariție seducătoare la o prezentare de modă din Germania, anul trecut. Iar chipul ei fresh continuă să fie o minune a naturii...

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.59835863113403