Iulie 14, 2023
Gina Pistol și Smiley, imagini din vacanță. Cei doi au plecat împreună cu fiica lor, Josephine
Gina Pistol și Smiley se bucură de o vacanță împreună cu fiica lor, Josephine.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Gina Pistol și Smiley formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz și au împreună o fetiță. După ce s-au căsătorit, cei doi au plecat fără fiica lor, Josephine, în luna de miere în sudul Franței, scrie elle.ro

Acum, Gina Pistol și Smiley se relaxează într-o vacanță alături de fiica lor. Cei doi au plecat până acum cu mai multe ocazii împreună cu Josephine și se bucură de escapadele în această formulă. De această dată, au mers în Budapesta, iar artistul a împărtășit pe contul lui de Instagram câteva cadre din călătorie. 

 

 

 

 

 

Într-un interviu acordat recent, Smiley a vorbit despre decizia lui și a Ginei Pistol de a alege ca fiica lor să poarte numele Josephine.

„Și când ne-am gândit la numele fetiței noastre, ne-am pus problema ce ar fi mai potrivit pentru numele de familie Maria”, a povestit Smiley în interviul acordat publicației VIVA!.

În ceea ce o privește pe fiica lui, Smiley are numai cuvinte frumoase de spus, așa cum este și normal, dezvăluind că este un copil foarte vesel și cuminte.

„Râde foarte mult, este senină, cuminte și bună. De când s-a născut am fost surprins să o văd zâmbind des și mereu m-am gândit că este fix așa cum iubesc eu oamenii și cum cred că ar putea face o lume mai bună: fiind optimiști și zâmbitori. Ah, deja sunt tatăl tipic care-și laudă copilul, nu?! Dar chiar așa este, nu exagerez cu nimic, întrebați-o și pe Gina care sigur va fi mai obiectivă decât mine. (râde) O, și chiar mi se pare că sunt și eu răsfățat, că și ea mă alintă pe mine atunci când îmi prinde în pumn degetul de la mână și mă privește cu gura până la urechi și cu chiote de bucurie. Ce ar putea fi mai frumos de atât?!”, a mai spus el pentru sursa citată.

Gina Pistol și Smiley s-au căsătorit pe 27 mai. Cununia civilă și cea religioasă s-au desfășurat în aceeași zi, la Palatul Snagov, iar cei doi au avut alături familia și câțiva prieteni extrem de apropiați. La cununia civilă, vedeta a fost îmbrăcată într-o rochie cu dantelă în zona bustului și mâneci largi pe care a accesorizat-o cu o pereche de sandale cu perle Jimmy Choo. De machiajul ei s-a ocupat Alexandra Crăescu, iar de coafură Adonis Enache. În ceea ce îl privește pe artist, el a purtat un costum bej clasic, creat de Irina Voinea.

Gina Pistol și Smiley au ales ca petrecerea să aibă loc într-un spațiu deosebit, și anume la Orangeria Iris. Vedeta și-a schimbat ținuta la petrecere și a optat pentru o rochie lungă și strălucitoare, completată de o pereche de ciocate. La nunta lor au fost prezenți aproximativ 300 de invitați. Și-au făcut apariția mai multe vedete și persoane publice din România, care au sărbătorit alături de Gina Pistol și Smiley acest eveniment important din viața lor. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.66201615333557