August 10, 2023
Antonio Banderas, Don Juan pe marele ecran, statornic în iubirea din viața reală. Două mariaje, o relație lungă și un singur copil
Antonio Banderas, unul dintre actorii din Europa care și-au făcut o carieră la Hollywood, s-a născut în 10 august 1960 în Malaga, Spania. Chipul lui de cuceritor și atitudinea fermecătoare l-au făcut un adevărat sex-simbol pe marele ecran, dar și în viața reală. Nu degeaba a făcut furori și la brațul lui s-au afișat femei precum Melanie Griffith.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

15 lucruri pe care nu le știai despre Antonio Banderas

  • Antonio Banderas este fiul unui polițist și al unei profesoare.
  • A vrut să se facă fotbalist, dar o accidentare serioasă la 14 ani i-a pus capăt prematur carierei și visului său, scrie Britannica.
  • Tot răul spre bine, căci doar un an mai târziu a început să-și manifeste interesul pentru actorie. Ceea ce l-a cucerit și l-a apropiat de această artă și profesie a fost musicalul rock „Hair”.
  • „Ai o față foarte romantică. Ar trebui să joci în filme”, i-a spus regizorul Pedro Almodovar. Întâlnirea întâmplătoare cu el i-a schimbat întreaga traiectorie a vieții. Regizorul l-a luat sub aripa lui, iar Banderas a ajuns să apară în cinci dintre filmele sale.
  • În 1989 a ajuns la Hollywood. Printre cele mai de succes filme ale sale, din anii ’90, se numără „The Mambo Kings”; „Philadelphia”; „Interview with the Vampire”; „Desperado”; „Evita” sau „The Mask of Zorro”.
  • Are în palmares nominalizări la Oscar, Globurile de Aur, premiile Tony și premiile Emmy. A fost, de asemenea, laureat la festivalurile din Cannes și Berlin, dar are acasă și un premiu Goya.
  • A fost arestat după ce a jucat într-o piesă a lui Bertolt Brecht, în Spania, din cauza cenzurii politice a generalului Francisco Franco. Banderas a petrecut o noapte întreagă la secție.
  • Are propriul brand de parfumuri.
  • În 1996, revista People l-a inclus pe lista celor mai frumoși 50 de bărbați din lume.
  • Este ambasador al Națiunilor Unite (pentru eradicarea sărăciei), dar are și propria fundație, Tears and Favors, care oferă sprijin pacienților bolnavi de cancer.
  • Averea lui Banderas se ridică la circa 50 de milioane de dolari.
  • S-a lăsat de fumat după ce a făcut un atac de cord, în 2017.
  • În 2005 a primit o stea pe celebrul bulevard Hollywood Walk of Fame.
  • Înainte să ajungă în SUA nu știa deloc engleză. A învățat mai întâi fonetic și a făcut cursuri intensive de câte opt ore pe zi pentru a depinde limba.
  • Are două restaurante în Malaga, care se numesc El Pimpi și La Pergola del Mediterraneo.

Antonio Banderas, două mariaje, un copil și o relație lungă cu o tânără care lucrează în domeniul bancar

Deși a fost un donjuan pe marele ecran, în viața reală, Banderas a preferat relațiile lungi, scrie libertateapentrufemei.ro

Prima soție a fost o actriță spaniolă

Antonio Banderas și prima lui soție, Ana Leza. Foto: Profimedia 

În 1987, Antonio Banderas s-a căsătorit prima dată, cu actrița Ana Leza, după doar șase luni de relație. Conform Vanity Fair Spania, Ana l-a învățat engleză pe Antonio și a devenit rapid o adevărată forță în viața și cariera lui. Aceasta l-a ajutat să traducă scenariul filmului „The Mambo Kings”, pentru a-l înțelege pe deplin, și i-a insuflat încredere că poate înflori în cariera pe care și-a ales-o.

Cei doi s-au despărțit în 1995 și au divorțat în 1996. Leza a rămas cu casa lor din Madrid, peste 3 milioane de euro, o pensie de întreținere de 12.000 pe lună și 50% din drepturile filmelor pe care el le-a făcut pe parcursul mariajului lor.

Căsnicie de 18 ani cu Melanie Griffith

 

Melanie Griffith și Antonio Banderas au început o relație în 1995, când lucrau împreună la pelicula „Two Much”. Cei doi s-au căsătorit în 1996, la Londra, după finalizarea proceselor de divorț de Ana Leza, în cazul lui Banderas, și de Don Johnson, în cazul lui Griffith. În 1996, Antonio Banderas s-a căsătorit cu Melanie Griffith, alături de care o are pe Stella, singurul lui copil biologic.

În 1999, Antonio Banderas și-a făcut debutul ca regizor în comedia „Crazy în Alabama”, în care a jucat chiar Melanie Griffith. În același film a apărut și fiica lor, pe când avea trei ani.

După un mariaj de aproape două decenii, Antonio și Melanie anunțau, în 2014, că se despart. Au divorțat pe cale amiabilă în 2015.

Antonio Banderas și-a refăcut viața alături de o femeie cu 28 de ani mai tânără

Antonio Banderas si iubita lui, Nicole Kimpel, la Festivalul de Film de la Cannes. Foto: Hepta 

După despărțirea de Griffith, Banderas a început o relație cu Nicole Kimpel, care este cu 28 de ani mai tânără decât el. Nicole lucrează pe un post de consultat de investiții în domeniul bancar, este de origine germano-olandeză și locuiește în Malaga, orașul natal al iubitului ei.

„Mi-e dor de familia mea pentru că nu petrec atât de mult timp cu ei, dar locul meu este alături de Antonio și asta compensează totul. Acasă înseamnă locul unde este dragostea mea, ceea ce mă definește cel mai mult, așa că aici este casa mea, în Malaga”, spunea Nicole într-un interviu.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 2.8186137676239