Februarie 17, 2023
Actrița Lucy Hale a căzut în patima alcoolului, după ce a cunoscut celebritatea. Cum a reușit să scape de dependență
Lucy Hale (33 de ani), actrița din cunoscutul serial „Pretty Little Liars”, a marcat primul an de când nu a mai băut alcool. Vedeta a făcut publică reușita ei cu o postare pe Instagram, de Valentine's Day, unde le-a spus fanilor ei că s-a abținut din a mai consuma alcool, din ianuarie 2022.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

„O postare alternativă de Ziua Îndrăgostiților. Această postare este despre iubirea de sine și despre cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată. În timp ce această experiență este în mare parte privată, am simțit în seara asta că trebuie să transmit oricui duce o luptă similară, că nu este singur și că este iubit”, este descrierea postării, unde a fost inclusă o poză cu un tort.

Vedeta, care are o avere de 6 milioane de dolari, a rămas tăcută în ceea ce privește lupta ei cu dependența de alcool. Cu toate acestea, ea a recunoscut, în 2017, că a vrut să renunțe la alcool, pentru că s-a gândit, în primul rând, la sănătatea ei, dar și la cei dragi, care o vedeau în ce hal ajunsese. Lucy spune că a vrut să fie „cea mai bună versiune” a ei.

 

„Încerc mereu să mă înconjor de oameni mai buni și să fiu cea mai bună versiune a mea posibilă. Știu că sună respingător să auzi oamenii spunând asta, dar de ce nu fim corecți?”, a declarat actrița, la acea vreme.

A împărtășit vestea cu fanii publicând o fotografie cu un tort (foto: Instagram) 

Lucy a mai precizat că alcoolul a ajutat-o să devină mai deschisă și mai prietenoasă, iar în acest mod și-a creat un anturaj toxic, de care i-a fost greu să se debaraseze.

Lucy se alătură altor celebrități precum Elton John, Rob Lowe și Jessica Simpson, care au fost deschise cu privire la lupta lor cu dependența de alcool, conform HuffPost.

Lucy Hale a devenit cunoscută după ce a jucat rolul lui Aria Montgomery în serialul „Pretty Little Liars”, 2010. Ulterior, în 2020, a apărut în filmul de groază „Fantasy Island”, iar un an mai târziu în „The Hating Game”, pelicula care s-a bazat pe romanul de dragoste cu același nume.

Sursa



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.7857871055603