Ianuarie 28, 2020
American Dream! Tatiana Heghea se bucură de atmosfera vibrantă din Chicago

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

În acest an, cu prilejul vacanței de iarnă, interpreta Tatiana Heghea a decis să plece departe de casă. Pentru a-și îndeplini visul, aceasta a zburat peste Ocean, ajungând astfel în SUA.

Interpreta a plecat în America însoțită de soțul ei, iar experiența pe care a trăit-o în Statele Unite ale Americii este una nemaipomenită.

Astazi, nu maine și nu mai tîrziu, fiți recunoscatori pentru tot ce aveți și pentru ceea la ce vă permiteți sa visați! Astazi, spune un sincer mulțumesc universului și oamenilor din viața ta!
Astazi, incearcă să fii fericit, crede-mă ai minim 3 motive ca să te simți fericit in fiecare zi!
- a scris Tatiana Heghea într-o postare de pe rețelele de socializare.
 

 

 

Tatiana Heghea dintotdeauna și-a dorit să poată pleca în America, căci acolo, după cum menționează însăși interpreta, totul pare ca într-un adevărat vis.

Aglomerația, lumea multă, și străzile arhipline nu au speriat-o pe interpretă, ci din contra, i-a trezit o adorație, ar fi dat orice ca să poată trăi într-o metropolă. Cântăreața a postat câteva poze impresionante care au fost realizate în Chicago. 

 

 

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.3799498081207