Aprilie 06, 2018
Cei mai importanți stomatologi din țară: MasterDent, Nicolae Chele

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

  • Șef al Departamentului de Chirurgie Maxilofacială și implantologie dentară. "A. Gutsana" de la  Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie. "N. Testemițanu"
  • stomatolog, chirurg
  • Medic la clinica stomatologică MasterDent.
  • Membru al Asociației Stomatologilor din Republica Moldova, Asociația Stomatologilor din țările CSI, Congresul Internațional al Implantologilor Stomatologi (ICOI).
  • Membru al Asociației Europene a Osteointegrației.
  • Cursuri de formare avansată în SUA, Rusia, Germania, Italia, Grecia și alte țări europene.
  • Participarea la conferințe și forumuri dentare din întreaga lume.
  • Autor a peste 160 de lucrări științifice și cursuri de lecții cu privire la stomatologie, implantologie și operație maxilo-facială.

 

Povestiți-ne despre echipa MasterDent. E complicat să faci parte din ea?
Să faci parte din echipa MasterDent nu-i atât de ușor, noi avem cerințe înalte față de cei care ar fi vrut să facă parte din echipă. Eu foarte serios mă atârn, atât față de angajați cât și față de pacienții mei, pentru mine este important ca angajații să-și iubească, cu adevărat profesia. 

Membrii echipei MasterDent, pot spune cu precizitate că combină profesionalismul cu creativitatea, în permanență se auto-dezvoltă, studiază, și au multă experiență în domeniu. 

Spre exemplu, pentru a scoate un dinte, în locul lui trebuie de pus un implant, și o coroană temporară de-asupra lui, iar acest lucru semnifică posibilitatea de a zâmbi fără complexe, și este posibil doar venind odată, sau de două ori la MasterDent. Nu în toate clinicile din Chișinău poți avea parte de așa ceva. 
 

Sunteți unul din cei mai renumiți stomatologi de la noi din țară. Ce direcție în stomatologie este cea mai interesantă pentru dumneavoastră?
Implantologia complexă. Eu eram unul dintre primii medici din Moldova care a început să aplice metode moderne de implantologie.

Practic metodele de chirurgie laser,  tăieturile țesuturilor sunt efectuate cu ajutorul ultrasunetelor, astfel încât gingiile, vasele și nervii din jur nu sunt răniți. Sunt sigur că  este posibil să se corecteze toate cazurile clinice și să i se readucă pacientului zâmbetul perfect și sănătos. 

Chișinău, str. Vasile Lupu, 81.

Telefon: 022-592-424

Citiți articolul în întregime în noul număr din luna aprilie al revistei AQUARELLE.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.60188031196594