Decembrie 03, 2020
Problemele pielii, cauzate de obiceiurile tale zilnice
În timpul săptămânii muți munții din loc – chiar dacă lucrezi de acasă. În weekend dormi până la amiază, te premiezi cu fursecuri și poate un cocktail la cină. Nu știu dacă te-ai prins, dar trebuie să știi că acest program dezordonat poate însemna iadul pentru pielea ta. De la aspect tern și până la coșuri, problemele pielii tind să se întețească atunci când viața ta devine o rutină haotică.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Roșeață și erupții
Cauza? Muncești ca nebuna!

Nivelul mare de stres cronic, specific pieței joburilor competitive și cu disponibilitate 24/7, determină creierul să elibereze neuropeptide ce provoacă roșeață și sensibilitate la nivelul pielii, explică Adam Geyer, dermatolog în New York. Pe deasupra, organismul tău produce în exces hormoni androgini, care duc la apariția coșurilor.

Riduri și piele ternă
Cauza? Te eliberezi de stres cu alcool!

Consumul de alcool deshidratează pielea,  determinând apariția liniilor fine, ridurilor  și pielii obosite. Și atât alcoolul, cât și acele gustări bogate în carbohidrați pe care le savurezi după o noapte udată cu alcool, conțin zahăr, care te îmbătrânește mai rapid. „Se numește glicație!, explică dr. Geyer. „Zahărul împiedică producția de colagen, cel care menține pielea tânără.” Un alt dușman: fumatul, fie el activ sau pasiv. „Acesta este plin de radicali liberi consumatori de colagen, plus carcinogeni care cresc riscul de cancer”, avertizează dermatologul Steven Wang, din New Jersey.

Deshidratare și pierderea tonusului
Cauza? Deficitul de somn!

Îngroparea în muncă plus ceva timp petrecut cu ochii ațintiți în televizor pot însemna nopți scurte în timpul săptămânii – compensate cu somn de voie în weekend. „Un program haotic de somn îți dă peste cap ceasul biologic, inhibând capacitatea pielii de a-și menține hidratarea”, spune Wang. Cercetările arată că somnul insuficient slăbește funcția de protecție, permițând apei să se diminueze. Iar privarea cronică de somn împiedică producția de colagen. „După șase luni în care dormi haotic, pielea începe să-și piardă din suplețe și strălucire”, arată Dr. Geyer.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.8755190372467