Martie 14, 2024
Imaginile la care fanii nu s-au așteptat: Kim Kardashian, alături de Bianca Censori. Cum au fost surprinse
Kim Kardashian și Bianca Censori au stat una lângă alta, marți, la petrecerea dedicată noului album de studio al lui Kanye West, Vultures 1. Fanii celor două vedete au șocați să le vadă împreună, pentru prima dată.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Bianca, în vârstă de 29 de ani, este actuala soție a controversatului rapper (46 de ani), în timp ce Kim este fosta parteneră a acestuia, cei doi fiind căsătoriți din 2014 până în 2022.

Într-un clip de la eveniment, apărut pe rețelele sociale, Bianca poate fi văzută în timp ce filmează cu telefonul, Kim aflându-se lângă ea, scrie profm.ro

 

La petrecere au fost prezenți și doi dintre copiii lui Kim și ai lui Kanye, Chicago (șase ani) și Psalm (patru ani). 

 „Nu m-am așteptat la asta”, „Cine naiba s-ar fi gândit?”, „Nu știu, dar asta e o nebunie”, au reacționat utilizatorii de pe X/Twitter.

Sunt surse care susțin că vedeta de reality show are o relație amiabilă cu Bianca, dar nu este un fan al ei, nefiind de acord cu ținutele noncoformiste pe care aceasta le afișează inclusiv în fața copiilor ei.

„Kim l-a instruit pe Kanye să nu o mai lase niciodată pe Bianca să se îmbrace așa în preajma copiilor lor”, a declarat o sursă în exclusivitate pentru DailyMail.com. „Este cu adevărat surprinsă că West este de acord ca soția lui să apară astfel în public.”

Bianca, născută în Australia, a fost fotografiată în tot felul de ținute sumare și transparente care au au stârnit controverse în ultimele luni.

Kanye a părut recent să apere alegerile bizare și uneori obscene ale soției sale, precum și decizia lui de a posta fotografii indecente cu aceasta.

„Voi posta câte imagini vreau cu soția mea”, le-a transmis el celor 19,5 milioane de urmăritori ai săi. „Acest lucru mă face fericit. Unii oameni nu vor să fii fericit. Ei vor să-i faci fericiți. Am decis să mă fac fericit și sunt fericit cu asta”.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.45037531852722