Decembrie 04, 2023
Dieta lui Dumnezeu își face noi adepți la Hollywood. Cum arată regimul inspirat din Biblie
Cu postul inspirat din Biblie, îți hrănești mai mult spiritul decât corpul, însă, chiar și așa, tot mai multe celebrități îl respectă cu... religiozitate.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Mănânci și te rogi. Cam asta are la bază Postul lui Daniel sau Dieta lui Dumnezeu, inspirată direct din Biblie, scrie okmagazine.ro

 De ce ar vrea cineva să se restricționeze la un plan alimentar destul de strict, provenit încă de la începuturile creștinismului, când are la dispoziție toată abundența gastronomică actuală?

„Când mănânci și te rogi, devii mai sensibil la cuvântul lui Dumnezeu”, ne explică modelul plus-size Ashley Graham (36), adepta noii mode culinare de la Hollywood. Ea a recunoscut încă din 2019, pentru revista Elle, că ține Postul lui Daniel o dată pe săptămână împreună cu soțul ei, Justin Ervin, pentru a-și clarifica gândurile de fiecare dată când iau decizii majore în familia lor. Chris Pratt are aceleași motive spirituale pentru care a ținut Dieta lui Dumnezeu împreună cu pastorul de la biserica lui. În ce constă această detoxifiere divină?

Alimentele primare, consumate cu sfințenie

Postul lui Daniel a fost creat după un pasaj anume din Biblie, care descrie experiența avută de profetul Daniel când a exclus din alimentația sa „mâncarea plăcută”. În zilele noastre, Dieta lui Dumnezeu constă în preparate vegane, lipsite de zaharuri, carbohidrați rafinați, cofeină și alcool.

De fapt, e vorba despre 21 de zile în care poți mânca doar legume, fructe și pâine nedospită. Și tot acest sacrificiu alimentar are ca scop apropierea de divinitate, obținerea unei înțelepciuni ieșite din comun. Ce-i drept, pentru a rezista timp de trei săptămâni cu un aport atât de sărac de calorii e nevoie de o credință puternică în necesitatea unei asemenea purificări radicale.  

Ashley Graham 

Legumele și fructele lui Daniel

În Biblie, scrie doar despre legume și apă că pot fi consumate, la care se adaugă semințele și boabele de tot felul. Cu alte cuvinte, orice provine dintr-o sămânță, adică plantele, sunt binevenite pe farfuria noastră. Restul e strict interzis. Orezul brun, ovăzul, porumbul, mazărea, nucile, migdalele, pastele integrale, toate legumele și toate fructele sunt permise în această dietă, fie că sunt naturale, înghețate, uscate, sub formă de suc sau la conservă (atât timp cât nu conțin adaos de zahăr).

Uleiul trebuie consumat în cantitate minimă și nu pentru prăjeli, iar condimentele se rezumă la sare și piper. Pâinea trebuie să fie nedospită, ca pe vremuri, integrală, fără drojdie, zahăr sau aditivi. Iar apa este nelipsită la fiecare masa sau rugăciune, nu contează dacă e minerală sau plată, distilată sau nu. „M-am simțit minunat după ce-am încheiat regimul lui Daniel”, ne-a asigurat Chris Pratt, iar Ashley Graham confirmă spusele actorului: „Este exact ceea ce ne-am dorit!”.  



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.53460311889648