Septembrie 13, 2023
Averea impresionantă a uneia dintre cele mai celebre cântărețe din lume. Suma colosală pe care a strâns-o Shakira
Este de departe una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din lume. Nu doar că numeroase piese cântate de ea au rămas în istorie, dar, pe lângă partea muzicală, nici cu dansul ea nu stă prea rău. Așadar, nu este de mirare că pentru întreaga ei carieră, Shakira (46 de ani) are o avere destul de impresionantă care o plasează în rândul milionarilor din întreaga lume. Pe lângă câștigurile din domeniul muzical, diva s-a asigurat că are și alte surse de venit.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

După aproape 30 de ani de activitate, Shakira (46 de ani) a ajuns să aibă o avere impresionantă care o plasează în rândul milionarilor din întreaga lume. Artista a muncit din greu pentru a strânge sume imense în conturile sale bancare și s-a asigurat că va avea mai multe surse de venit, nu s-a bazat doar pe câștigurile venite din industria muzicală.

Averea impresionantă a cântăreței Shakira

Amintim faptul că artista urmează să primească marele trofeu pentru întreaga ei carieră, premiul Michael Jackson Vanguard. Iar pentru asta, ea pregătește un recital cât se poate de spectaculos la premiile MTV. Așadar, cu prilejul premiilor MTV, au ieșit la suprafață câteva detalii interesante legate de sumele adunate de artistă de-a lungul anilor. La cei 46 de ani ai săi, celebra cântăreață o duce extrem de bine din punct de vedere financiar, scrie click.ro

Drept dovadă, Shakira are o avere estimată la 300 de milioane de dolari, potrivit celebritynetworth.com. Cea mai mare parte a averii sale a fost făcută în urma investițiilor din ultimii ani, cât și participarea la mai multe emisiuni televizate, sau mai multe emisiuni de talente, lucru care i-a adus câștiguri financiare semnificative.

I Was Here.: Shakira

În același timp, a lansat și 12 parfumuri, mai are și o linie de lenjerie intimă și a investit, la fel ca și alți artiști de top, și în imobiliare. Diva deține mai multe proprietăți de lux, atât în Bahamas, cât și în Miami. Mai mult, în anul 2015 a colaborat cu o companie producătoare de jucării pentru a-și lansa propria linie. 

Și totuși, în ciuda averii pe care a făcut-o, Shakira nu a uitat niciodată de unde a plecat și s-a implicat în mai multe proiecte caritabile, făcând donații de zeci de mii de dolari de-a lungul timpului.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.8522424697876