Iunie 29, 2017
Metode simple pentru a-ți răcori rapid mașina pe caniculă
Locul de parcare ideal este cel aflat la umbră. Însă, astfel de ocazii sunt rare, mai ales în orașele aglomerate. Iar minutele sau orele petrecute în soare fac din mașina ta un adevărat cuptor încins, și folosirea ei este un calvar. Pentru ca suferința să fie cât mai scurtă, trebuie să răcorești mașina rapid.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Îți propunem câteva metode pe care, dacă nu le știai, îți va prinde bine să le afli.

Primul lucru de care trebuie să ții cont e parcarea. Dacă nu găsești un loc de parcare ferit de soare, caută unul în care soarele să bată spre partea din spate a mașinii tale. Astfel, părțile ce scapă de supraîncălzire sunt schimbătorul, volanul și bordul. De asemenea, poți folosi parasolarele pentru parbriz și lunetă, iar geamurile din părțile laterale le poți proteja cu o folie solară auto.

Ce e de făcut însă dacă trebuie să te urci în mașina supraîncălzită? În primul rând, trebuie să scoți aerul încins din mașină. Deschide geamurile în primul minut de condus și aerisește. Dacă însă atmosfera e insuportabilă și în interiorul mașinii e o mini-saună, deschide geamul de la ușa pasagerului din dreapta și apoi închide și deschide ușa șoferului de câteva ori pentru a ventila. În câteva secunde, atmosfera va deveni suportabilă pentru condus. 

Bineînțeles, aerul condiționat este principalul aliat în înfruntarea caniculei. Însă, pentru ca rezultatele să fie cele pe care le aștepți, acesta trebuie folosit inteligent. Dă drumul la aerul condiționat pe o treaptă mai mică. 

De ce? Explicația este simplă. Când AC este setat pe maxim, sistemul funcționează trăgând aerul din mașină și, după ce îl răcește, îl pulverizează înapoi în mașină. Iar dacă temperatura aerului din mașină este mai mare decât cea a aerului de afară, nu vei obține efectul dorit. Astfe, este indicat să setezi pe o treaptă mai joasă pentru ca aerul folosit să fie cel de afară pentru a răcori mașina rapid. După ce aerul din mașină se răcește, poți seta AC la maxim.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.70665526390076