Octombrie 06, 2017
Top 8 titluri din palmaresul câștigătorului premiului Nobel 2017 - Kazuo Ishiguro
Premiul Nobel este acordat începând cu anul 1901. De data aceasta a mers către cel mai căutat scriitor comtemporan. Britanicul este plasat de către revista “The Times” pe locul 32 ca fiind unul dintre cei mai influenți scriitori din anul 1945.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Comitetul Nobel a acordat acest premiu scriitorului Kazuo Ishiguro. Bărbatul are în spate patru nominalizări la Man Booker Prize și marele premiu, la fel în cadrul acestui însemnat concurs, pentru nuvela”Rămășițele zilei”.

 

Echipa AQUARELLE îți propune 8 creații ale lui Kazuo Ishiguro pe care neapărat trebuie să le citești.

1. Să nu mă părăsești -este o carte a gesturilor şi acţiunilor mărunte, care capătă semnificaţie cînd sunt incluse în tabloul complet al realităţii, o carte care salvează detaliul, dar şi simbolul. Totodată, este o carte complexă şi neliniştitoare despre lumea noastră, văzută altfel.

2. Rămășițele zilei -Stevens, majordom de modă veche, îndrăgostit în tăcere de frumoasa și inteligenta menajeră din castelul lordului Darlington, se identifică într-atât cu funcția sa, încât trece senin pe lânga dramaticele evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nimic nu-l perturba de la îndatoririle sale de „majordom absolut“ – nici chiar pierderea singurei fiinte iubite – si abia spre sfârșitul vieții întelege că lumea s-a schimbat profund și că el nu este decât „o rămășită a trecutului“.

3. Nocturne- povestește despre 5 istorii. Relatate la persoana întâi, cu delicatețea și simplitatea muzicală specifice lui Ishiguro, aceste cinci istorii perso­nale, explorează într‑o maniera neașteptată câteva dintre temele predilecte ale autorului: dragostea, muzica, trecerea timpului și celebrita­tea. Personajele aflate într‑un moment de cotitură al vieții lor, devin interpreții unui concert în care fiecare voce și fiecare instrument atinge o notă umană cât se poate de autentică și de răvășitoare. 

4. Un artist al lumii trecătoare- Aflat la vârsta senectuții, pictorul și profesorul de artă Masuji Ono pornește într-o odisee de recuperare a biografiei personale, silit de schimbările radicale dintr-o Japonie abia ieșită din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial, care încearcă să-și exorcizeze trecutul militarist și să-și construiască un altfel de viitor. Rând pe rând pictor manufacturier, artist al lumii trecătoare, al figurilor melancolice de gheișe, apoi maestru influent și artist militant integrat propagandei expansioniste, Masuji Ono se vede acum căzut în dizgrație, respins de generația postbelică, dornică să rupă cu trecutul indezirabil.

5. Uriașul îngropat-Prin Uriaşul îngropat, Kazuo Ishiguro alege să se aplece asupra unei ere de legendă, spunând o poveste ce pare desprinsă din isprăvile Cavalerilor Mesei Rotunde. La câţiva ani după moartea regelui Arthur, cel care i-a condus pe britoni la izbânda în faţa saxonilor invadatori, căpcăunii, dragonii şi zânele încă aprind imaginaţia oamenilor, într-o Anglie aflată în ruină.

6. Pe când eram orfani-Cartea urmăreşte destinul a trei orfani: Christopher Banks, Sarah Hemmings, de care acesta se îndrăgosteşte, şi Jennifer, fetiţa pe care o adoptă. Cele două figuri feminine au în spate o istorie banală, oricât de tragic ar fi faptul de a rămâne orfan. În schimb, în cazul lui Christopher Banks este vorba despre dispariţia misterioasă a părinţilor lui în Shanghai în anii Primului Război Mondial. Cei doi sânt presupuse victime ale traficanţilor de opiu.

7. Nemângâiații-Cu o măiestrie desăvârşită, Ishiguro a creat un roman care este deopotrivă farsă şi coşmar, care explorează vrăjile teribile exercitate de familii asupra membrilor lor sau de societăţi asupra cetăţenilor, precum şi cultul culturii, şi neajunsurile celebrităţii. Ryder este un pianist celebru, care urmează să susţină un concert într-un oraş aparent necunoscut. Golurile de memorie îl bulversează însă: îşi aminteşte că a vizitat odinioară aceste locuri, că a avut o soţie sau o amantă, poate chiar şi un copil, oamenii par să-l recunoască, fără ca el să-şi amintească împrejurările în care i-a întâlnit. Şi fiecare aşteaptă ceva de la el. 

8. Amintirea palidă a munților-este povestea melancolică a lui Etsuko, o japoneză care trăiește singură în Anglia, străduindu-se să exorcizeze un trecut bântuit de coșmarul celui de-al Doilea Război Mondial și să se împace cu sinuciderea fiicei sale mai mari, Keiko. Amintirile sale se concentrează însa asupra unei legături de amiciție din tinerețe cu o altă tânără, Sachiko, și cu ciudata ei fiică, Mariko. Povestea centrală este un pretext pentru a prezenta Japonia postbelică, o țară în care valorile tradiționale sânt negate de tineri, dar noile valori și coduri comportamentale nu sânt înca asimilate complet, devenind motiv de confruntări înăbușite. 

 

Amintim că până acum premiul “Nobel” a fost acordat unui număr de 113 persoane, printre care doar 14 sunt femei.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.29950261116028