Pentru mine TATA e întotdeauna erou! 
În familie s-a născut un copil. Mama, bunicile, mătuşile, agitate peste măsură, roiesc în jurul micuţului, îl hrănesc, îi fac baie, îi schimbă scutecele, discută aprins despre cum să-i prelucreze buricul, cu ce să ungi intertrigoul, ce să adaugi în apa pentru baie… Staţi puţin, dar unde e tata? Tata stă zăpăcit într-o parte şi nu ştie cum să se apropie de odrasla sa. Şi imediat ce se decide, aude în jurul său: „Cum ţii copilul?!”, „Atent, să nu-l scapi!”, „Cine mai schimbă aşa scutecele?” Vă pare cunoscut, nu?
Este răspândită părerea precum că tatăl nu vede nimic interesant în comunicarea cu copilul atâta timp cât acesta nu vorbeşte şi nu merge. În unele sate moldoveneşti, în prima săptămână de viaţă copilul nu este arătat tatălui, pentru ca acesta din urmă „să nu se sperie”. Nemaivorbind de mitul precum că asistarea la naştere omoară atracţia sexuală a bărbatului. Şi atunci auzim în permanenţă cum se plâng femeile: „Nu se ocupă deloc de copil! Nu-l pot îndupleca să meargă să-l plimbe! Mă tem să-l las cu copilul!” etc. Dar oare nu noi, femeile, învăţăm bărbaţii să stea la o parte în procesul de îngrijire a micuţului şi, respectiv, în educaţia lui?
Psihologii afirmă că copilului stabileşte contact cu părinţii în primele ore după naşterea sa. De aceea mult mai uşor se înţeleg cu noi-născuţii acei taţi care au grijă de micuţi încă din primele clipe de viaţă.
Găseşte versiunea completă în noul număr AQUARELLE noiembrie-2012
