Martie 12, 2024
Astăzi, 12 martie, se împlinesc 3 ani de la decesul lui Nicolae Dabija
Astăzi, 12 martie, se împlinesc 3 ani de când scriitorul Nicolae Dabija a pierdut lupta cu viața din cauza complicațiilor provocate de COVID-19.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

La 72 de ani, în urma complicațiilor cauzate de Covid 19, a decedat la Chișinău scriitorul și publicistul Nicolae Dabija, fost deputat în parlamentul moldovean, dar și în ultimul legislativ al URSS.

Născut la 15 iulie 1948, în satul Codreni din raionul Cimișlia, Nicolae Dabija a fost un scriitor, istoric literar, om politic din Republica Moldova.

În același timp, Dabija a fost membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei.

A fost redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta” de la fondare și până la moartea sa, jucând un rol important în mișcarea de renaștere națională de la sfârșitul anilor 1980, când ziarul înregistra un tiraj de circa 260.000 de exemplare.

În calitate de om politic, s-a remarcat ca membru al grupului de inițiativă de creare a Frontului Popular din Moldova, ajungând și deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești în perioada 1989-1991 și deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în anii 1990 - 1994 și 1998 - 2001. A fost președinte al Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, care, la 1 iulie 2008, avea peste 250.000 de membri, fiind cea mai mare organizație nonguvernamentală din Moldova.

În calitate de scriitor, a fost distins cu premiul festivalului internațional de poezie tânără în 1982, marele premiu pentru poezie „Nichita Stănescu” în 1992, premiul „Giacomo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei în 2015, precum și cu numeroase titluri de Doctor Honoris Causa.

Nicolae Dabija – 70 de ani de la naștere – Biblioteca Târgoviște în  serviciul comunității

I s-au conferit numeroase distincții, premii şi titluri de onoare, printre care: Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1995); Ordinul Republicii (1996); Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor (2000), Marele Premiu „Sfântul Gheorghe” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Uzdin, Serbia (2005), Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer (2014), Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani” (2015) etc.



citeste și
SQL exec time = 0.918053150177