Iunie 29, 2021
Aquarelle 90,7FM: Ksenia Borodina despre divorțul cu Omarov:
Interesul sporit al publicului a forțat-o pe prezentatoarea TV să se expună personal privitor la despărțirea sa de soț!

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Kurban Omarov și Ksenia Borodina au devenit cel mai discutat cuplu al momentului în Rusia, la câteva zile după ce s-a aflat că cei doi divorțează. Până acum, ambii au fost discreți privind situația creată, însă Ksenia a decis că e timpul să clarifice lucrurile pentru urmăritorii ei, care o asaltează cu comentarii, sfaturi și mai mult chiar o compătimesc.

Într-o postare de pe rețelele sociale, prezentatoarea le-a mulțumit celor care o susțin în aceste momente dificile și a ținut să menționeze că nu are de gând să se dea în spectacol și să trăiască drame, ci va trece peste despărțire alături de cei apropiați.

"Fetelor, citesc mesajele și vreau să vă mulțumesc enorm. Vă sunt recunoscătoare pentru susținerea voastră, dar credeți-mă, sunt ok. Nu vă fie milă de mine. Poate v-ați obișnuit deja cu faptul că atunci când o persoană publică trece prin așa gen de momente, se încep drame cu lacrimi, plînsete prostești și consumul de alcool în stories. Fiecare suferă în felul său, nu vreau să judec pe nimeni. Eu însă am alături de mine oameni dragi. Dacă voi avea nevoie să plîng și să beau un pahar de vin, o voi face împreună cu ei. Desigur, în stories așa prostii eu nu voi publica" - a scris vedeta TV.

Ksenia Borodina a mai explicat, că are de gând să se concentreze pe momentele pozitive din viața sa și că nu vrea să le transmită urmăritorilor săi emoții negative.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 8.6400279998779