Mai 08, 2017
Unde și-au petrecut vedetele noastre weekendul
Cu toate că s-a anunțat vreme ploioasă, în acest weekend am fost cu toții îmblânziți de soare. Iar vedetele, desigur, n-au fost excluse.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Curioși din fire, echipa AQUARELLE a decis să răsfoiască paginile de Instagram ale vedetelor autohtone pentru a vedea cum și-au petrecut acestea zilele libere.

 

Reprezentanții țării noastre la Eurovision , trupa Sunstroke Project a fost la petrecerea de deschidere a concursului, unde au dansat pe covorul roșu.

 

La aceeași petrecere a fost și interpreta Olia Tira unde s-a întâlnit cu multe personalități notorii.

 

 

Soprana, Valentina Naforniță, nu s-a distrat ci din contră, a înregistrat câteva opere.

 

Formația Akord a evoluat în cadrul serii de recital dedicată celor 80 de ani de activitate a compozitorului Eugen Doga.

 

Prezentatoarea TV, Daniela Burlac, a fost în Veneția, Italia, unde și-a petrecut weekendul de minune.

 

Interpeta Jasmin s-a bucurat de soare pe o plajă alături de copii săi.

 

Și interpreta Karizma a ales să-și petreacă weekendul peste hotarele țării. Artista a fost în Florența, Italia, însă acolo soarele n-a fost prea darnic, așa că interpreta s-a plimbat prin ploaie.

 

Fashion Designerul Victoria Cocieru a ales să ia cina împreună cu soțul. său într-un restaurant din orașul în care locuiește - Seattle

 

Interpreta și prezentatoarea Ludmila Balan a moderat noua sa emisiune "Wow kids", care descoperă mici talente.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.9609189033508