Noiembrie 28, 2016
Tatăl Jannei Friske susține că nu Dmitrii Shepelev a fost cel care a scris cartea despre Janna
Vladimir Kopylov, tatăl Jannei Friske care necitind cartea lui Dmitrii Shepelev despre fiica sa, susține că în ea se regăsește doar minciună și că acesta are de gând să scrie și el o carte despre răposata sa fiică.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

În cartea „Janna” subiectul nu este atât despre sentimentele dintre Janna și Dmitrii, cât despre lupta ei împotriva unei boli incurabile. Shepelev a spus că pentru el într-adevăr era important să redea doar ceea ce e cu adevărat important în carte, dar nu și certurile familiale care au apărut în urma morții acesteia. Din acel moment, viața lui Dmitrii și a familiei Jannei s-a transformat într-un adevărat coșmar.

Tatăl Jannei continuă să-l numească pe ginerele său «nemernic». «Pe mine m-au făcut un clovn. La toate emisiunile la care am participat voiam să fie totul bine, iar tu stăteai la tine acasă și îți notai tot ce spun, apoi creai gânduri înțelepte. Regula bumerangului nimeni n-a anulat-o», a declarat Kopylov. El este sigur că nu Dmitrii este autorul cărții, adevăratul autor fiind un oarecare Ghenadie, un prieten de-al Jannei.

«Acolo nu este scris despre Janna, dar despre faptul cât este el de bun, pe când el nici nu se preocupa de starea de sănătate a fiicei mele», a mai menționat tatăl interpretei. Mai mult, curând acesta singur va scrie o carte, iar un capitol îl va dedica lui Shepelev.

«Nu voi scrie prostii. Voi scrie așa cum a fost totul», dând de înțeles că Dmitrii n-a iubit-o niciodată pe Janna. «Bani n-a avut niciodată. Acesta lua bani mereu de la Janna și din ei trăia. N-a iubit-o niciodată, astea sunt doar povești», a spus Vladimir.



citeste și
SQL exec time = 7.8552918434143