Aprilie 19, 2023
La Institutul Mamei și Copilului s-a născut un bebeluș cu greutatea de 5,4 kg. Nașterea a avut loc pe cale naturală
Un bebeluș cu greutatea de 5,4 kg s-a născut, pe 12 aprilie, la Institutul Mamei și Copilului (IMC). Potrivit IMC, acesta este al treilea copil cu asemenea greutate care se naște în cadrul instituție de la începutul anului.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Institutul a declarat că nașterea a decurs bine, iar mama a născut pe cale naturală, scrie newsmaker.md

„Am reușit să nasc pe cale naturală. A fost un pic neașteptat greutatea cu care s-a născut dar mă bucur că datorită medicilor totul a decurs fără complicații. Fetiței am decis să-i punem numele Nicoleta. Acasă mai avem un băiat de 13 ani și fetiță de 7 ani, pe care abia așteptăm să îi revedem”, a menționat mama nou-născutului.

Reprezentanții IMC au precizat că macrosomia fetală caracterizează nou-născuţii care se nasc cu o greutate mai mare de 4000 grame, indiferent de vârsta gestațională. Cei născuţi cu o greutate de 4-4.5 kg sunt consideraţi a fi în categoria celor „mari”, iar cei cu greutate de peste 5 kg se numesc in limbaj medical „giganţi”.

Incidența nașterilor nou născuților „giganţi” este de 1 la 3000, iar nașterea pe cale naturală a acestora este un fenomen extrem de rar, în majoritatea cazurilor fiind necesară operația cezariană. Cel mai adesea, nașterea naturala a fătului cu greutate crescută duce la: travaliu prelungit, leziuni ale canalului de naștere sau hemoragii.

Două dintre nașterile nou născuților cu greutatea de peste 5 kg înregistrate pe parcursul anului curent au fost pe cale naturală, fără complicații majore.

Pe parcursul anului trecut în cadrul IMC a fost înregistrat un caz în care unul dintre nou născuți a avut masa de 6.1 kg.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.70684123039246