Irina Rimes, despre pasiunea pentru muzică și ce-i lipsește cel mai mult când se gândește la Moldova 
„Mamă, mi-este dor, dorul știi că nu-i ușor… sunt versurile piesei tale „Acasă, extrem de emoționantă. Te provoc, așadar, să-mi vorbești nu doar despre dorul de casă, ci și despre copilăria ta din Izvoare, despre relația cu mama și cu tatăl tău! Care sunt cele mai dragi amintiri ale tale legate de părinți, bunici și fratele tău, Vitali?
Am avut o copilărie frumoasă, la țară, cu boboci și cu văcuțe pe câmp, cu nebunii în lipsa părinților, prieteni din mahala, bunicii pe care i-am pierdut destul de devreme, dar sunt recunoscătoare că măcar am reușit să-mi petrec primii șapte ani la bunici. Activitatea mea preferată la bunici era să îngrop insectele moarte în spatele pivniței și să alerg de nebună prin altarul bisericii, care era fix peste drum de casa bunicilor mei.
Relația cu părinții, ca orice relație dintr-o familie funcțională, m-a ajutat să trec peste multe momente grele. Mereu mi-au fost aproape, dar nu m-au controlat, au avut încredere, ne-au lăsat pe mine și pe fratele meu să ne urmăm căile, să ne dezvoltăm pasiunile.
Cum și-a descoperit Irina Rimes pasiunea pentru muzică și ce relație are cu părinții ei
Cine ți-a descoperit talentul muzical și mai ales înclinația spre compoziție? Și care a fost prima piesă pe care ai compus-o?
Am fost dintotdeauna un copil creativ. Am scris poezii de mică, am cântat de mică, nu vedeam altceva decât muzica și creația. Ai mei au vrut la un moment dat să mă facă economist, dar s-au răzgândit, pentru că le-a fost teamă să nu-mi strice drumul în viață, așa că m-au lăsat să-mi urmez chemarea și au fost mereu lângă mine la nevoie.
„Eu și fratele meu ne-am crescut unul pe altul'
În perioada liceului, te-ai mutat în Soroca, iar studiile le-ai finalizat la Chișinău, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Cum a fost pentru tine să stai departe de cei dragi la vârsta aceea?
Surprinzător, dar nu a fost deloc greu. Pot spune chiar că a fost foarte fain! Depărtarea asta m-a învățat să fiu independentă de la o vârstă fragedă, să mă descurc în orice circumstanțe și să răspund de mine. Nici când eram acasă nu eram dependenți unii de alții, eu nu am depins niciodată de părinți, mă descurcam. Eu și fratele meu ne-am crescut unul pe altul. Ai noștri erau mai tot timpul plecați la muncă, iar noi trebuia să avem grijă unul de celălalt.
Ce-ți lipsește cel mai mult când te gândești la Moldova, la familia ta și la prietenii de acolo?
Casa părintească.
Sursa - viva.ro
