Aprilie 27, 2023
Inna, imagini de senzație! A apărut cu sânii aproape goi
Inna (36 de ani) nu se oprește din a-i surprinde pe fani! După dezvăluirea făcută în urmă cu câteva zile, în care a anunțat partea a doua a albumului „Just Dance”, din seria Dance Queen’s House, celebra cântăreață, apreciată atât în țară, cât și peste hotare, a publicat imagini incendiare pe rețelele de socializare, înainte de lansarea melodiei „Rock my body”.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Cu o sâptămână în urmă, Inna (36 de ani) a acceptat invitația Spotify și s-a alăturat cu mândrie noului lor proiect, EQUAL, o inițiativă globală care urmărește să amplifice munca artistelor din întreaga lume. De asemenea, a dezvăluit și cea de-a doua parte a albumului „Just Dance”, care include 5 piese compuse și produse pe durata a 16 zile, din seria Dance Queen’s House, scrie click.ro

Inna, imagini incendiare pe Instagram

Însă, nu s-a oprit aici și a vrut să le facă o altă surpriză fanilor. Înainte de lansarea piesei „Rock my body”, artista a publicat imagini de senzație, chiar pe pagina sa personală de Instagram. Îmbrăcată într-un sutien, ce i-a lăsat sânii la vedere, și un bikini acoperit de o fustă mini din blug, cântăreața i-a uimit pe urmăritorii ei. „Petrecere înainte de lansarea «Rock my body». Lansare VINERI”, a fost mesajul ce a însoțit imaginile.

 

Totodată, fanii ei au retrăit momentele melodiei „10 Minutes” a artistei. „Aceste imagini îmi amintesc de videoclipul din piesa «10 Minutes»”, „Acestă melodie va fi HIT-ul verii 2023”, au fost doar câteva dintre comentarile aduse de către fani.

Inna are un fanbase care include 7.6 milioane de abonați pe YouTube, 10 milioane de fani pe Facebook, 3.1 milioane de fani pe Instagram, 928.000 de urmăritori pe TikTok, 1.4 milioane de urmăritori pe Twitter, peste 6.7 milioane de ascultători lunari pe Spotify și 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, așa că nu este de mirare că este una dintre cele mai cunoscute artiste din România, având, de altfel, o carieră internațională impresionantă.

Totodată, ea este artista cu cele mai multe videoclipuri pe YouTube (mai exact, 269) depășind 1 milion de vizualizări, din lume. Și, în același timp, artista cu cele mai multe vizualizări pe YouTube din Europa.



citeste și
SQL exec time = 0.59956979751587