Martie 22, 2022
Firma care a produs geaca de 12.000 de euro a lui Vladimir Putin, reacție dură la adresa liderului
Vladimir Putin a purtat o geacă de 12.000 de euro la un eveniment recent la Moscova. Firma producătoare a reacționat la vederea imaginilor.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Vladimir Putin a strânit noi revolte săptămâna trecută, după ce a apărut la un eveniment din Moscova cu o ținută a cărui cost depășește 10.000 de euro. Președintele rus a apărut pe stadionul olimpic, spre deosebire de ultimele sale apariții televizate în care discursurile erau înregistrate. Ținuta purtată de lider a stârnit controverse, iar brand-ul de modă Loro Piana a transmis un mesaj dur la adresa lui.

Imaginea lui Vladimir Putin pe scena stadionului din Moscova purtând o jachetă foarte scumpă din cașmir, vândută de brand-ul Loro Piana, o companie de top, „este o întrebare care creează o oarecare jenă din punct de vedere uman”, scrie presa internațională. La pantalonii de stofă, şeful Kremlinului a purtat un pulover ecru pe gât, cel mai probabil din caşmir şi o geacă vătuită de 12.000 de euro (aproximativ 1.500.000 de ruble).

Sfidare MAXIMĂ: Geaca purtată de Putin la discursul de vineri, de pe  stadionul din Moscova, costă 15.000 de euro

Firma care a produs jacheta lui Vladimir Putin, reacție acidă

„Grupul din care face parte Loro Piana – continuă antreprenorul – a făcut deja toți pașii pentru a se distanța și a fi solidar cu pozițiile europene față de tragedia umană pe care o trăim”. De altfel, de la începutul lunii martie, grupul LVMH, ca și celelalte branduri europene de lux, și-au întrerupt aprovizionarea în Rusia și și-au închis buticurile pe termen nelimitat.

"Cred că jacheta purtată de Putin este o achiziție care datează de mult timp în urmă, dar mai cred că acestea sunt probleme minore în comparație cu tragedia unui război. Ca firmă suntem complet solidari cu pozițiile grupului LVMH. Este clar de ce parte am ales să fim. Nu mă simt vinovat pentru acea jachetă etalată purtată pe scenă, dar cred că Putin ar trebui să reflecteze asupra masacrului pe care îl face să trăiască poporul ucrainean.”, a transmis Pier Luigi Loro Piana, reprezentatul firmei Loro Piana, care a trecut sub tutela concernului Louis Vuitton Moët Hennessy (LVMH) în 2013, într-un procent de 80%.

Loro Piana a donat către Ucraina

Poziția companiei a fost întotdeauna în favoarea poporului ucrainean. Loro Piana, de fapt, sprijină, încă de la începutul atacului rusesc, populația țării atacate prin donații către asociații care aduc ajutoare. Compania a trimis, de asemenea, pături și produse textile în Ucraina pentru refugiați și pentru cei care au pierdut totul în bombardamente.

„Sprijinul pentru populație, în acest moment, este cel mai important lucru. Ucrainenii vor avea tot sprijinul nostru moral și practic”., a mai spus Loro Piana.

Sursa: elle.ro



citeste și
SQL exec time = 0.78246688842773