Septembrie 20, 2023
Denis Roabeș a devenit tată pentru prima dată. Prima fotografie cu fetița solistului „The Motans”
Denis Roabeș, solistul trupei „The Motans”, a devenit tată pentru prima oară. Partenera sa de viață, Bianca Spermezan, a postat o imagine adorabilă cu fetița lor, pe rețelele de socializare.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Denis Roabeș, solistul trupei „The Motans” și fostul jurat de la „Vocea României”, este în culmea fericirii. Artistul a devenit tătic, recent, pentru prima oară!

Soția sa, Bianca Spermezan, a fost cea care a dat vestea, postând o fotografie adorabilă cu fetița lor, în cărucior, semn că aceștia au devenit părinți recent. Bebelușa nu apare însă cu fața, pentru că cei doi își doresc discreție totală în privința vieții lor de familie, scrie click.ro

Denis de la The Motans e tată de fetiță

Și nunta cu Bianca a ținut-o la secret

Bianca și Denis s-au căsătorit civil în ianuarie, după patru ani de relație, la ceremonie fiind prezente doar persoane apropiate din familie și prieteni.

Solistul de la „The Motans” a ținut, de altfel, la secret nunta sa cu Bianca până la apariția videoclipului piesei „Gata de zbor”, care relatează chiar povestea lor, un cuplu ce ajunge să se căsătorească în fața apropiaților.

Cei doi s-au cunoscut în 2019, la un concert pe care Denis îl susținea la Cluj. A fost dragoste la prima vedere.

Denis de la The Motans e tată de fetiță

„Bianca este insula mea! Ne-am cunoscut la un concert. Ea a venit la un concert de-al meu pe care l-am susținut la Cluj. Ulterior, ne-am întâlnit la un concert la Dej și de acolo a început totul. A fost cea mai romantică întâlnire.

Erau la benzinăria aia doar niște sticluțe mici de vodkă și i-am zis: «Bianca, dacă accepți ca asta să fie prima noastră întâlnire, eu pot să te servesc cu aceste sticluțe cu vodkă».

Mi s-a părut atât de stupid și atât de romantic în același timp. Genul ăla de romantism care e true (n.r. adevărat). Am simțit că este ceva diferit acolo. Nu se compară cu nimic din ce am avut până atunci.

Pentru noi, următorul an, era tradiție, Bianca cumpăra niște sticluțe de vodkă. Cu timpul am început să ne apropiem. Nu a durat foarte mult să ne dăm seama că e ceva special. A fost o chestie super interesantă, am simțit în ea o cortină de siguranță”, a spus solistul „The Montans”, în cadrul podcastului lui Radu Țibulcă.

Denis Roabeș și partenera sa, Bianca Spermezan Sursa Instagram

Denis Roabeș are 33 de ani și este originar din Republica Moldova. Solistul de la ”The Motans” locuiește cu Bianca în București, într-un apartament achiziționat de el, într-o zonă rezidențială.



citeste și
SQL exec time = 0.69301152229309