Septembrie 29, 2023
Demi Moore, accident vestimentar previzibil. Ce feste i-a jucat rochia transparentă, la Paris
Vedeta din ”Ghost” nu este vreo pudică. De fapt, majoritatea timpul și-l petrece oricum în costume de baie sexy.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Demi Moore nu și-a putut controla rochia, în timp ce participa la parada Saint Laurent de la Săptămâna Modei de la Paris. Actrița a îmbrăcat o rochie super transparentă, din voal, cu dublu voal în partea bustului, pentru a-i acoperi sânii expuși fără sutien. Însă cum rochia era foarte versatilă, materialul i-a dat bătăi de cap, iar sânii i-au fost expuși în public, scrie okmagazine.ro

Demi Moore la Paris, Foto Profimedia (3) jpg 

La 60 de ani, Demi Moore are o siluetă adolescentină! Diva a pozat cu aplomb în rochia lungă, transparentă, neagră, pe care a accesorizat-o cu tocuri cui negre și ochelari de soare. Actrița și-a coafat părul negru ca abanosul drept și nu s-a mai obosit să vină cu vreo poșetă, nici măcar cu cea cu care îl cară de obicei pe Pilaf, cățelul său minuscul.

image

Pentru această prezentare de modă a făcut sacrificiul de a nu-l aduce pe cățeluș, care intră de obicei în locuri nu foarte prietenoase cu animalele, chiar și la Luvru!

Demi Moore la Paris, Foto Profimedia (2) jpg 

Demi Moore nu a fost foarte afectată de accidentul vestimentar. Actrița și-a văzut mai departe de distracție și de spectacol, la evenimentul cu ștaif unde mai participau și alți invitați celebri precum Hailey Bieber, Kate Moss, Zoë Kravitz, Austin Butler, Tracee Ellis Ross. , Lourdes Leon și Natasha Lyonne.

Anul acesta i-a adus o premieră vedetei. Căci Demi Moore a devenit bunică în primăvară. Demi Moore este foarte încântată de noua postură, s-a fotografiat chiar de Ziua Mamei cu proaspăta nepoțică în brațe, într-un cadru estival, așa cum îi place vedetei cel mai mult: la piscină.

Actrița are propria linie de costume de baie și nu ezită să le facă reclamă. Toată vara alege destinațiile cu soare și profită de interacțiunea rapidă dată de rețelele de socializare pentru a-și încânta adepții cu imagini incendiare.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.91733765602112