August 31, 2023
Au fost lansate Curriculumul cursului opțional - CHIȘINĂUL MEU și Ghidul de implementare al acestuia
Cursul va fi predat la solicitare, începând cu luna septembrie, anul curent.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Atelierul s-a desfășurat în contextul Forumului Municipal Educațional „Chișinău – oraș care învață”. În prezent, se lucrează la elaborarea primelor manuale destinate școlilor primare, gimnaziilor și liceelor din municipiul Chișinău.

"Educația istorică este una dintre cele mai importante componente ale procesului educațional, care își aduce contribuția directă la formarea și dezvoltarea valorilor cetățenești a tinerei generații. Ne dorim să contribuim la creșterea unei generații de oameni educați, care posedă un vast bagaj de cunoștințe, inclusiv despre Capitala Republicii Moldova, Chișinău", a declarat Primarul General, Ion Ceban.

Obiectivele proiectului:

  •  Educarea tinerei generații în spiritul cunoașterii și respectul față de trecutul istoric al Chișinăului;
  • Elaborarea, publicarea și distribuirea manualelor de istorie locală CHIȘINĂUL MEU, în conformitate cu prevederile curriculumului școlar național în vigoare;
  • Asigurarea a peste 150 de instituții de învățământ preuniversitar din municipiul Chișinău cu manuale de istorie locală;
  •  Asigurarea a peste 60 000 de elevi și cadre didactice cu manuale de istorie locală - CHIȘINĂUL MEU.

Concomitent, Primăria Municipiului Chișinău mai dezvoltă împreună cu Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova și Grupul Civic pentru Patrimoniu Cultural, o serie de proiecte care vin să promoveze imaginea și să descopere istoria orașului Chișinău.

  •  Unul din proiectele academice susținute de Primăria Municipiului Chișinău sunt conferințele internaționale bienale „Identitățile Chișinăului”, care au ajuns în 2023 la a șaptea ediție.

Aceste volume reprezintă un proiect de investigație a orașului la care contribuie istorici și scriitori, arhitecți și critici de artă, arheologi și specialiști în domeniul conservării patrimoniului cultural, urbaniști, sociologi și antropologi urbani.

  • Proiectul „Monografia Chișinăului” , o cercetare temeinică a Chișinăului de la primele atestări documentare din 1436 și până în prezent, editată sub genericul „Chișinăul istoric”, în cinci volume.
  • Proiectul „Moștenire”, care presupune instalarea unor însemne comemorative în memoria unor personalități marcante ale Chișinăului (Alexandru Bernardazzi, Carol Schmidt etc.), evocând evenimente din istoria orașului, a unor monumente și obiective de cult dispărute etc.
  •  Proiectul de cercetare arheologică a spațiului din valea Bîcului. Un punct de plecare este cercetarea și muzeificarea urmelor casei eparhiale/muzeul bisericesc și Soborului vechi din zona Teatrului „Eugene Ionesco”.

Pentru cercetările arheologice, din bugetul municipal în 2022 au fost alocați 737 600 lei și 1 158 400 lei pentru anul 2023.

"Aceste proiecte reprezintă o evocare istorică și documentară a urbei emblematice a Republicii Moldova. Vom continua să finanțăm și să cofinanțăm astfel de proiecte și inițiative", a mai subliniat edilul Capitalei.

 

 

 



citeste și
SQL exec time = 1.0150372982025