Noiembrie 30, 2023
Arată bine cu orice ar pune pe ea! Irina Shayk, senzație pe străzile din New York în cizme lungi cu imprimeu de leopard
Irina Shayk cucerește cu orice apariție, indiferent dacă poartă ținute îndrăznețe sau își acoperă corpul cu haine largi. Recent, modelul originar din Rusia a făcut un adevărat spectacol pe străzile din New York.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

A transformat trotuarul în podium și a defilat într-un cardigan supradimensionat, negru, și o pereche de cizme lungi cu imprimeu de leopard. Frumoasa rusoaică în vârstă de 37 de ani a combinat totul cu o geantă neagră din piele și cu o pereche de ochelari negri, pentru a-și proteja privirea de fotoreporteri. 

A coborât cu eleganță din mașina sa luxoasă și a luat la pas străzile din Manhattan pentru a-și rezolva treburile. Irina și-a prins părul într-un coc lejer la spate și a renunțat la machiaj, lăsându-și frumusețea naturală să strălucească, scrie peroz.ro

Apariția Irinei vine la mai puțin de o lună de când s-a aflat că relația dintre ea și Tom Brady s-a încheiat. Cei doi s-au iubit doar câteva luni, potrivit unui apropiat al acestora, care a dezvăluit că fostul jucător de fotbal american nu a putut să se implice total în această poveste de iubire.

Irina Shayk/ Profimedia 

Legenda NFL, în vârstă de 46 de ani și Irina Shayk, în vârstă de 37 de ani, au decis că este mai bine „să rămână prieteni”, întrucât Tom Brady nu putea să-i acorde atenția completă, așa cum ar fi meritat.

Potrivit unei surse Daily Mail, Irina ar mai fi interesată să iasă la întâlniri cu Tom Brady, însă numai dacă acesta i-ar acorda atenția cuvenită, ceea ce nu este dispus să facă în acest moment, întrucât este concentrat complet pe muncă și pe cei trei copii, pe care îi are din căsnicia cu Gisele Bundchen.

„Dacă Tom ar avea mai mult timp pentru dragoste, cu siguranță ar ieși din nou la întâlnire cu Irina. O consideră grozavă”, a spus sursa respectivă pentru Daily Mail. „Dar el este foarte ocupat cu afacerile lui, cu echipele pe care le deține, e pregătit să accepte un nou job anul viitor și, în plus, e tată”, a explicat sursa respectivă, adăugând: „Se implică total în tot ce face, ba chiar 110 la sută. A știut că nu poate să-i ofere atenția totală Irinei, iar ea este o femeie atât de bună, încât nu și-a dorit să o rănească. Poate se vor regăsi în viitor, dar, acum, cel mai bine pentru ei a fost să rămână prieteni”.

 



citeste și
SQL exec time = 4.097660779953