August 05, 2021
Aquarelle 90,7FM: Andra ar fi însărcinată? Ce a declarat interpreta
Speculațiile potrivit cărora Andra și Catalin Măruță ar urma să devină părinți în curând au obligat-o pe interpretă să dea explicații din nou!

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Interpreta a ținut să lămurească zvonurile care au tot circulat în ultima vreme despre o presupusă sarcină. La moment, Andra și Cătălin sunt părinți grijulii a doi copii, David și Eva, însă fanii cuplului se pare că sunt destul de nerăbdători ca cei doi să-l conceapă și pe al treilea.

„Gătesc, dar şi mănânc. Acesta este motivul pentru care mi se spune că sunt însărcinată. Răspunsul este nu, nu sunt însărcinată. În pandemie am gătit, am mâncat şi mulți oameni pe care îi cunosc spun că s-au îngrășat în pandemie și eu sunt unul dintre acei oameni. Atunci când mă îngraş, pun în zona abdomenului, acesta este motivul pentru care oamenii presupun că sunt însărcinată. Nu sunt, dragilor. Nu cred că la al treilea copil aş ascunde acest lucru, deci, staţi liniştiţi că eu dau tot din casă”, a declarat Andra în cadrul unei emisiuni la PRO TV.

Andra a spus de nenumărate ori că îi place să gătească și le pregătește copiilor ei bucate diferite pentru că nu au preferințe similare.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.65682148933411