Sorina Obreja: Fiecare dintre noi contribuie la construirea unui viitor mai frumos si mai fericit! 
Dosarul AQ
Studii
Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Facultatea de Arte Plastice.
Carieră
Reporter, prezentatoare PRO TV Chişinău.
Starea civilă
Căsătorită, fiica Emilia.
7 lucruri pe care nu le ştiaţi despre Sorina Obreja
- Îşi face cruce înainte de fiecare emisie în direct. Rămâne fidelă acestui obicei din prima zi când a apărut pe ecranul televizorului.
- În copilărie visa să devină actriţă şi să joace în piese de teatru.
- Nu găteşte bucate complicate deoarece nu are destulă răbdare.
- Scrie versuri. La vârsta de 18 ani a publicat o colecţie de poezii. Acum scrie poezioare pentru odoraşul său, Emilia.
- Este dependentă, în cel mai bun sens al cuvântului, de aroma puternică şi gustul inconfundabil al cafelei în zorii dimineţii.
- Adoră ciocolata neagră.
- Urăşte cifrele.
Presupun că toate fetele visează să ajungă pe micile ecrane. Aţi intrat la facultatea de jurnalism fiind ghidată de dorinţa de a transpune în realitate un vis al copilăriei?
În copilărie am „încercat pe propria-mi piele” mai mult decât o singură profesie. Iniţial mi-am dorit să devin profesoară, după care medic şi actriţă de teatru. Mi-a plăcut să mă joc şi „de-a jurnalista”, recunosc. Pieptenele îmi servea drept microfon şi de cele mai multe ori luam interviuri de la mama. Fiind medic de profesie, era mai tot timpul ocupată, însă pe mine acest fapt nu mă oprea şi continuam să o urmăresc peste tot cu pretinsul meu „microfon” şi să-i adresez întrebări picante asemeni unei jurnaliste cu experienţă. (Zâmbeşte)
Cum a fost prima Dvs. experienţă în domeniul jurnalisticii?
În anii de studenţie am lucrat la Radioul Naţional, după care, o vreme m-am dedicat televiziunii naţionale. De cele mai multe ori pregăteam materiale legate de anumite evenimente sau reportaje de la conferinţe de presă. Ulterior, am început să colaborez cu Radio Noroc, unde editam şi citeam ştiri.
Încă de pe băncile universităţii, visam să ajung la PRO TV. Întotdeauna am asociat acest canal de televiziune cu un înalt nivel de profesionalism. Am stat la îndoială o vreme, eram convinsă că nu am nicio şansă, fiind studentă şi fără niciun pic de experienţă. Tocmai din acest motiv am ales să încep de la radio. Ulterior, după ce am căpătat puţin curaj, am expediat CV-ul. Am fost chemată la interviu şi totul a mers ca pe roate. Data de 1 noiembrie 2007 a rămas marcată ca fiind prima mea zi în calitate de reporter la PRO TV.
Convingerile pe care le aveţi la acea vreme asupra muncii la televiziune s-au adeverit?
Sincer vorbind, credeam că va fi mult mai complicat. Am reuşit însă să mă adaptez foarte repede la ritmul şi modul de lucru. La început eram, pur şi simplu, copleşită de emoţii la întâlnirea cu obiectivul camerei de luat vederi, dar am reuşit să ocolesc şi acest obstacol. Trecerea timpului şi acumularea de experienţă le rezolvă sau „vindecă” pe toate. Nu cred că voi putea uita vreodată prima mea emisie în direct. Aveam nişte emoţii colosale, îmi tremurau picioarele, fiind foarte îngrijorată de reacţia publicului atunci când mă vor vedea. Vroiam din tot sufletul să fie una pozitivă. Ulterior, a urmat un val de critici şi altul de laude. Am apreciat orice critică în mod constructiv şi am încercat să îmi corectez greşelile.
Versiunea completă o găsiţi în ediţia AQUARELLE aprilie-2014.
