Ianuarie 29, 2019
Trupa Akord se pregătește de concertul aniversar
Trupa Akord împlinește 12 ani de la lansare. Cu acest prilej, băieții de la Akord au pregătit un concert spectaculos, care va avea loc pe scena Palatului Național "Nicolae Sulac".

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Au mai rămas zile numărate până la concertul aniversar al trupei autohtone Akord. Băieții se pregătesc din plin de acest eveniment spectaculos. Concertul aniversar va avea loc în data de 9 februarie, la Palatul Național "Nicolae Sulac", ora 18:00.

În cadrul concertului va fi lansat albumul care poartă denumirea "Opus". Show-ul se așteaptă a fi de zile mari, dat fiind faptul că acesta va fi regizat de către Daniela Burlaca, faimoasa regizoare autohtonă. 

Pe pagina sa de Facebook, Igor Sîrbu a scris:

Prieteni, suntem tot mai aproape de evenimentul nostru aniversar si mult asteptat! Va invitam si va asteptam, sa fiti alaturi de noi si echipa noastra minunata, cu cea mai tare regizoare a momentului Daniela Burlaca si toata lumea care munceste din zori pentru un show de zile mari.

Amintim că formația Akord a fost lansată în anul 2006, și inițial era formată din trei membri. De aici și denumirea formației - Akord, care semnifică în limbajul muzical, trei sunete luate consecutiv. Primul videoclip lansat de trupa autohtonă Akord a fost în anul 2007, la piesa "În ochii tăi". După ce al treilea membru al formației a plecat, au rămas în colectiv cei doi Igori - Igor Sîrbu și Igor Stribițchi. În prezent, formația Akord este una din cele mai vestite de la noi din țară. 

 

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.1298980712891