Pentru că burtica nu se întrezărește încă, Oana a ales o rochie de mireasă tip sirenă, care urmărește linia corpului, decorată cu o mulțime de perle, vizibile mai ales în zona bustului. Buchetul a fost creat din bujori. Mirele a ales un costum clasic, negru, în timp ce nașul a îmbrăcat unul de un albastru închis, la care și-a agățat un papion.
Tocmai pentru că este gravidă, dar și din cauza emoțiilor cauzate de importanța momentului, miresei i s-a făcut rău în timpul slujbei, iar toată lumea s-a alarmat. Cineva i-a oferit un scaun, iar tânăra a putut să-și revină în câteva momente. Ceremonia a continuat în forță.
„Am avut emoții din plin. Mi s-a făcut rău un pic din cauza lui bebe. E totul în regulă, am băut un pic de suc și mi-a urcat glicemia la loc. De la bebe mi s-a mai întâmplat să mă simt la fel” - a declarat Oana la ieșirea din biserică. Și la nunta Deliei, din 2012, Oanei i s-a făcut rău.
Deși s-a ținut tare în timpul cununiei religioase, ba chiar a făcut glume și a filmat o parte din slujbă, la petrecere, unde nimeni nu s-ar fi așteptat, Delia s-a pus pe plâns.
Ceea ce i-a adus lacrimi în ochi a fost momentul special pregătit de Oana și Răzvan, dansul mirilor, pe o piesă specială "I Don't Want to Miss a Thing", a celor de la Aerosmith. Senzuali și plini de pasiune, tinerii au plutit pe ritmul muzicii. Pentru primul lor dans, mirii și-au schimbat ținutele și au pășit pe ring în picioarele goale. Oana a lăsat deoparte rochia cu care a intrat în biserică și a îmbrăcat un top fluid, lung, și o pereche de pantaloni scurți. Delia a postat filmulețul pe rețelele de socializare și a mărturisit: "Ghici cine plânge ca mimoza la ora asta".