Octombrie 17, 2022
Scandal la „Vocea României”. Irina Rimes, pusă la punct de Tudor Chirilă: „Tupeu incredibil”
Sezonul 10 Vocea României vine cu noi provocări de la ediție la ediție, iar emoțiile de pe scenă sunt din ce în ce mai mari. Fiecare concurent încearcă să-i convingă pe jurați că își merită locul în competiție și că pot face minuni cu vocea lor.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

În ediția de vineri, Irina Rimes a făcut o afirmație care l-a deranjat pe colegul său, Tudor Chirilă. Artistul i-a atras atenția fără să stea pe gânduri.

Concurenta de 17 ani, Andra Pierșinaru, a întors toate scaunele antrenorilor în timpul prestației sale. Tânăra concurentă i-a uimit cu interpretarea ei, lucru la care nici concurenta nu se aștepta, în ciuda faptului că este deosebit de talentată.

Irina Rimes a fost cea care a apăsat prima butonul, iar atunci când și-a expus motivele pentru care concurenta ar trebui i se alăture, i-a spus că are nevoie de energia ei feminină și că pot transmite împreună emoție.

„Eu cred că vin la pachet cu ceva ce Tudor nu are, poate un pic Smiley, o energie feminină care a trecut prin foarte multe lucruri și dacă există cineva care s-a bătut cu pumnul în piept și de la început, de când a ajuns în scaunul ăsta, și în momentul ăsta, că lucrează cu emoția. Că emoția este punctul forte într-un moment artistic, asta sunt eu”, a spus Irina Rimes.

Tudor Chirilă: „Mi se pare un tupeu incredibil”

Declarația colegei lui l-a făcut pe Tudor Chirilă să izbucnească în râs și i-a atras artistei atenția pentru faptul că „a confiscat emoția”.

„Mi se pare un tupeu incredibil să confiști emoția doar pentru tine, ca și cum noi ceilalți n-am fost capabili de emoție în show-ul ăsta niciodată. Asta mi se pare o confiscare a unui concept și nu poți să confiști concepte”, a afirmat antrenorul de la Vocea României.

Cu toate acestea, în timp ce Irina Rimes și Tudor Chirilă s-au contrazis, Andra a ales să meargă mai departe în concurs cu Smiley și Theo Rose.

Scandal la „Vocea României”. Irina Rimes, pusă la punct de Tudor Chirilă: „Mi se pare un tupeu incredibil”

Nici Denis Roabeș nu a scăpat de remarcile usturătoare ale lui Chirilă

Nu de puține ori, pe parcursul noului sezon de la Vocea României, Denis Roabeș și Tudor Chirilă s-au șicanat. În ediția de vineri, 14 octombrie 2022, cei doi au spus de la ce pornesc discuțiile dintre ei.

Totul a pornit de la faptul că, fermecat de vocea unei concurente, solistul trupei The Motans a ținut să se lupte pentru ea, chiar dacă a fost singurul care s-a întors în timpul prestației acesteia. Gestul l-a amuzat pe Tudor Chirilă, care nu s-a putut abține și a glumit pe seama colegului său.

„Tudor chiar de ar fi de acord cu tine, s-ar contra oricum, pentru că sofismul e în sângele lui. E artist și trebuie să arate că e artist, domnule. Eu cred că mă apreciază foarte mult, dar e reticent să-mi spună aceste lucruri”, a afirmat Denis Roabeș la Vocea României.

Pe de altă parte, Tudor Chirilă a susținut că Denis Roabeș percepe mult prea personal ceea ce se întâmplă în concursul de la Pro TV.

Sursa - evz.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.63337469100952