Iulie 29, 2020
Prințul Harry vorbea cu Meghan de pe un cont secret de Instagram. Vezi după ce nume se ascundea
Fostul cuplu regal și-a început relația pe Instagram – noua carte biografică Finding Freedom descrie primele momente ale poveștii de dragoste.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Noi pasaje din cartea biografică încă nelansată au apărut lunea aceasta în ziarul The Times, conform People. Acestea dezvăluie printre altele și detalii din primele momente de relație ale celor doi – întâlniri secrete, zboruri secrete și contul secret de Instagram al Prințului Harry.

La scurt timp după prima lor întâlnire în Londra, Meghan Markle a început să îl urmărească pe Instagram pe @SpikeyMau5 – nimeni altul decât Prințul Harry, în spatele unui cont secret. Numele era o combinație între porecla acestuia, „Spike”, și pseudonimul unuia intre DJ-ii săi preferați, Deadmau5.

Harry și Meghan s-au cunoscut la un blind date în restaurantul Dean Street Townhouse din Londra. O sursă apropiată le-a spus autorilor cărții, Omid Scobie și Carolyn Durand, că ei erau „în lumea lor” și că au vorbit cât timp au savurat câte o băutură – o bere pentru Prințul Harry și un Martini pentru Meghan. Adică, aproape trei ore.

Întâlnirea s-a terminat cu cei doi întorcându-se fiecare acasă, fără să schimbe nici măcar un sărut. „La puțin timp după erau aproape obsedați unul de celălalt”, le-a mai spus sursa autorilor. „Harry era ca într-o transă.”

Cei doi au revenit în același loc pentru cină și în următoarea seară, de data aceasta servind masa în privat, cu ajutorul angajaților. „Harry știa că vor fi împreună din momentul acela. Se potriveau perfect”, spune aceeași sursă.

În a treia seară, Meghan Markle s-a „furișat” în Palatul Kensington printr-o intrare a personalului, pentru a-l vizita pe Harry. Șase săptămâni mai târziu, Harry a luat-o într-o excursie cu cortul în Botswana, „vrăjind-o complet” după spusele unui prieten apropiat.

După trei luni de relație, presărate cu întâlniri secrete și zboruri peste ocean între casa lui Meghan din Toronto și locuința lui Harry din Londra, Harry a fost primul care a spus „Te iubesc” – actrița întorcându-i cuvintele imediat.

Cartea Finding Freedom: Harry and Meghan and the Making of a Modern Royal Family urmează să fie lansată în luna august a acestui an și explorează relația acestora începând din primele zile și până la momentul în care au decis să renunțe la titlurile și îndatoririle regale.

Purtătorul de cuvânt al cuplului a declarat însă la un moment dat că „Ducele și Ducesa de Sussex nu au fost intervievați și nu au contribuit” la realizarea acestei cărți, ea bazându-se pe experiențele autorilor și pe mărturiile oficiale și neoficiale ale surselor apropiate celor doi.

 

 

 

 

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.98468661308289