Februarie 28, 2022
O fetiță de 6 ani din Ucraina i-a transmis un mesaj lui Putin! - VIDEO
Războiul din Ucraina schimbă iremediabil viețile celor din jur și are deja consecințe uriașe. Ministerul ucrainean de Interne a comunicat ieri că 352 de civili ucraineni au fost uciși de la începutul invaziei, inclusiv 14 copii. Alte 1.684 de persoane, inclusiv 116 copii, au fost rănite.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Pe fonul amplificării conflictului și a numărului din ce în ce mai mare de morți și răniți, ucrainienii au decis fie să părăsească zona de război și să caute refugiu în țările vecine, fie să rămână și să lupte împotriva trupelor trimise de Vladimir Putin.

Mesajele ucrainienilor impresionează pe rețelele de socializare și nu numai, iar dintre acestea, cel transmis de o fetiță de numai șase ani a reușit să ajungă viral în lumea întreagă.

Fetița de șase ani, pe nume Lerochka, ține în brațe un ursuleț de pluș și povestește cum i s-a schimbat viața de când a început războiul din țara sa.

„Mă numesc Lerochka. Am șase ani și, din toamnă, voi merge la școală. Aseară, mi-a fost foarte frică să stau în subsol. Mi-a fost teamă de ce vor păți părinții mei.

Vladimir Putin, șterge-o din țara mea, din Ucraina mea. Șterge-o de aici”, a transmis Lerochka.

 

Sursa: elle.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0026395320892