Octombrie 05, 2020
NOU de la Smiley și Delia. O nouă colaborare după 10 ani
A fost o noapte interminabilă pentru fanii lui Smiley și Delia. Toți au așteptat premiera noii lor piese, anunțată încă de ieri pe rețelele sociale ale interpreților. La 9:30, admiratoriii artiștilor erau cu ochii pe Youtube și au ascultat cum sună ”Ne vedem noi”.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

La prima audiție, începutul piesei amintește de ritmul N&D, trupa din care a făcut parte, în trecut, Delia. După câteva secunde, recunoaștem stilul lui Smiley, cel care a și scris muzica și textul melodiei. Prin urmare, coincidența nu poate fi întâmplătoare. 

”O piesă diferită, foarte sensibilă și frumoasă, cum a fost și cealaltă colaborare între Smiley si Delia, Secretul Mariei!”, a scris unul dintre fanii interpreților într-un comentariu la linkul de pe Youtube. 

”Când Ne Vedem Noi , e o piesă foarte specială, pe care am aștepta-o extrem de mult, prima dată când am ascultat-o mi-a cucerit inima”, a scris altcineva. 

Mulți au scris că au așteptat demult această colaborare, că vor face istorie cu această piesă de suflet. 

Acum 10 ani, Smiley și Delia au format un duet pentru piesa ”Secretul Mariei”, o altă piesă de dragoste. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.2895135879517