Septembrie 05, 2022
Bradley Cooper și Irina Shayk își mai doresc un copil împreună!
Cei doi părinți s-au despărțit în 2019 în ciuda faptului că au o minunăție de fetiță împreună. Însă acum e posibil să-și dorescă să-i ofere micuței Leo De Seine, de 5 ani, un frate sau o soră.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Săptămâna aceasta, Bradley și Irina au postat câteva imagini de vis pe Instagram cu evadarea lor tropicală, iar Page Six are deja informații conform cărora cele două staruri ar forma din nou un cuplu și, mai mult de-atât, își doresc extinderea familiei.

„E o vacanță de familie, cu siguranță, și iau în calcul să redevină un cuplu din nou”, susține sursa pentru Page Six. „Shayk își dorește ca fiica ei să nu crească singură, ci cu un frate sau o soră alături”. Iar faimosul actor se pare că e perfect de acord cu această propunere.

Bradley Cooper and Irina Shayk arrive with their daughter Lea in Venice -  Growing Your Baby

Bradley a fost zărit recent petrecându-și timpul în compania fostei iubite a lui Anthony Weiner, Huma Abedin, însă se pare că n-a fost nimic prea serios între ei. De când s-a despărțit de Cooper, Irina a avut o relație cu Vito Schnabel și alta cu Kanye West, însă niciuna n-a durat prea mult.

„Niciunul dintre ei n-a avut relații serioase cu altcineva și amândoi își mai doresc un copil”, ține să adauge sursa pentru Page Six. „Nu e ca în cazul Bennifer 2.0, în care cei doi se gândesc unul la altul mai tot timpul, la ei e ceva mai de genul: «De ce nu?!». Oricum nu pot rupe complet legătura, pentru că au deja un copil împreună. Așa că au ajuns acum să se gândească dacă nu e cumva timpul să se așeze la casa lor cu adevărat”, a continuat apropiatul vedetelor.

Cele două staruri, care au format un cuplu timp de patru ani, se înțeleg bine și se bucură să petreacă timpul împreună, după cum se poate vedea și din imaginile postate chiar de ei. Rămâne de văzut dacă reușesc să mai dea o șansă idilei lor și, dacă de data asta, o să reziste împreună mai mult timp decât data trecută.

Sursa - okmagazine.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.64822578430176