Decembrie 18, 2023
Top 10 cei mai bogați cântăreți din lume în anul 2023. Au adunat în conturi o adevărată avere
Se pare că anul 2023 a fost unul destul de „valoros” pentru numeroși artiști de talie internațională. Vocea le-a adus faima, iar odată cu faima, au venit şi sumele imense de bani. Iată care sunt cei mai bogaţi zece cântăreţi din lume în 2023.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Unii dintre cei mai renumiți artiști muzicali au un succes extrem de mare. Știu cum să își folosească vocea și au o relație bună cu fanii lor. Și, bineînțeles, acolo unde există faimă, sunt și bani frumoși, scrie click.ro

Top 10 cei mai bogați cântăreți din lume

10. Beyonce

Descrisă ca fiind cea mai bună cântăreață a generației sale, Beyonce ocupă locul 10 în clasamentul celor mai bogați cântăreți în anul 2023, la nivel global. Cu 79 de nominalizări la diferite premii muzicale importante, dintre care 28 de trofee adjudecate, printre care Grammy sau Billboard, ceea ce reprezintă un record, celebra artistă are o avere impresionantă de 540 de milioane de dolari, în creștere cu 90 de milioane față de cât avea în 2022.

9. Madonna

Următoarea în top este Madonna. Supranumită „Regina muzicii pop”, câștigătoare a 7 premii Grammy, cât și nominalizată la alte 817 premii în cariera sa, dintre care 430 de premii primite, cântăreața înregistrează o avere de 580 de milioane de dolari, în creștere cu 5 milioane față de anul trecut. De-a lungul carierei sale îndelungate, ea a câștigat 1.2 miliarde de dolari numai din turnee, ceea ce o face artista solo cu cele mai mari încasări din toate timpurile.

8. Paul David Hewson

Pe locul 8 se află Paul David Hewson, cunoscut publicului ca Bono (U2). Împreună cu trupa care l-a făcut celebru, artistul a reușit să vândă peste 170 de milioane de albume la nivel global și are, la ora actuală, o avere de 730 de milioane de dolari. Trupa U2 a primit 22 de premii Grammy, a fost inclus în „Rock And Roll Hall Of Fame”, a vândut peste 170 de milioane de albume și a cântat în 28 de turnee.

7. Taylor Swift

Deși nu a reușit încă să fie pe primul în topul bogătașelor, celebra cântăreață Taylor Swift urcă de la an la an în clasamentul celor mai înstărite artiste. Singura artistă care a adunat 100 de milioane de ascultători lunar pe Spotify și care a câștigat tot ce se putea la capitolul distincții muzicale în ultimul an, se poate lăuda cu o avere de 740 de milioane de dolari, cu 170 de milioane mai mult față de anul trecut.

6. Herb Alpert

Herb Alpert este singurul artist din lume care a ajuns pe prima poziție în topul Billboard Hot 100, ca și cântăreț în 1968 și ca trompetist în 1979. Nu este foarte cunoscut pentru publicul din România, însă a câștigat nouă premii Grammy și are o avere impresionantă de 850 de milioane de dolari.

5. Jimmy Buffett

Din păcate, muzica lui Jimmy Buffett a continuat, după ce a murit în septembrie 2023, să producă bani. Devenit cunoscut pentru melodii precum „Margaritaville” și „Cheeseburger in Paradise”, cântărețul a lăsat în urmă o avere estimată la un miliard de dolari.

4. Puff Daddy

Sean Love Combs (cunoscut sub numele de Puff Daddy sau Diddy), un cunoscut cântăreț de rap, a câștigat trei premii Grammy și două MTV Video Music Awards. 11 dintre piesele sau au ajuns pe primul loc în topurile muzicale. A reușit să vândă 500 de milioane de albume, dintre care 38 au fost albume de platină. Artistul se laudă cu o avere de puțin peste un miliard de dolari.

Care sunt cei trei cei mai bogați artiști

3. Paul McCartney

Paul McCartney de la trupa „The Beatles” se află pe locul 3 în topul celor mai bogați cântăreți din lume. A câștigat 18 premii Grammy, piesele sale au ajuns pe primul loc în topul Billboard Hot 100 de 32 de ori și, deși are 81 de ani, încă susține concerte. Paul McCartney are o avere de 1,2 miliarde de dolari.

2. Rihanna

Ei bine, pe locul 2 se află Rihanna, cunoscută pentru cauzele sale umanitare, fiind fondatoarea fundației nonprofit Clara Lionel. Cea mai mare parte a bogăției sale provine din muzica ei și din brandul de produse cosmetice Fenty. A câștigat nouă premii Grammy și 13 premii American Music. Artista are o avere de 1.4 miliarde dolari.

1. Jay-Z

Jay-Z, muzician și producător de hituri, soțul celebrei Beyonce, este cel mai bogat cântăreț din lume, depășindu-i pe alții cu aproape un miliard de dolari. A devenit primul artist miliardar în 2019 și și-a menținut în mod constant poziția. A câștigat 24 de premii Grammy și deține recordul pentru cele mai multe albume solo în Billboard Hot 200. Jay-Z are peste 1.4 miliarde de dolari, potrivit therichest.com.

Dacă Rihanna nu ar fi investit o parte din banii pe care i-a câștigat din muzică în asociația non-profit Clara Lionel Foundation, ea ar fi ocupat primul loc în topul celor mai bogați cântăreți din lume.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.8377628326416