Februarie 13, 2024
Prima prințesă din lume care pozează pentru Playboy! Apare topless pe coperta celebrei reviste pentru adulți
Xenia Florence Gabriela Gabriela Sophie Iris, prințesa de Saxonia, a intrat în istorie, fiind prima aristocrată care a pozat pentru Playboy.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Vedeta regală, în vârstă de 37 de ani, s-a dezbrăcat pentru coperta ediției din martie 2024 a revistei germane Playboy. Și în interiorul revistei Prințesa Xenia Florence Gabriela Sophie Iris a Saxoniei apare în ipostaze provocatoare, în unele fotografii e surprinsă topless, nu poartă nimic altceva decât un cearșaf de pat alb.

De asemenea, ea pozează la piscină topless, singurul articol vestimentar al modelului fiind o fustă transparentă cu fante până la talie. Părul ei ondulat și castaniu este prins într-o parte. În articolul de copertă, ea a declarat că ar fi “surprinsă” dacă membrii familiei sale ar cumpăra un exemplar al numărului Playboy în semn de susținere, dar speră că “măcar vor tolera apariția”. Ea transmite, de asemenea, că strămoșii nobili, inclusiv stră-stră-străbunicul și ultimul rege al Saxoniei, Friedrich August al III-lea, “ar fi aprobat cu siguranță” apariția ei, scrie avantaje.ro

printesa-germana-in-playboy-2

Deși Germania nu a mai avut o familie regală sau un monarh activ de la sfârșitul Primului Război Mondial, țara are mai multe case nobiliare care, la un moment dat, au condus unul sau mai multe state germane. În spatele ședinței foto se află un mesaj de împuternicire din partea vedetei regale, care și-a câștigat înaltul titlu ca descendentă a casei germane de Wettin. Scopul apariției Prințesei Xenia în Playboy a fost să arate că “fiecare femeie este frumoasă așa cum este”.

printesa-germana-in-playboy-5

“Nu trebuie să te conformezi tendințelor sau să-ți operezi corpul doar pentru a face pe plac cuiva”, a spus ea în articolul de copertă Playboy. “Am vergeturi și sunt mândră să le arăt”.

De asemenea, ea a fost sinceră în legătură cu unele dintre “prejudecățile” legate de corp pe care le-a experimentat ca vedetă TV, căci lucrează în televiziune.

printesa-germana-in-playboy-4

“În unele reality show-uri, am fost singura care nu și-a făcut nimic la corp”, a împărtășit Prințesa Xenia, care în prezent joacă în reality show-ul „B:Real – Real Celebrities. Real Life'. Ea a continuat spunând că “alte femei, dintre care unele își făcuseră multe operații, au spus ceva de genul că nu eram o concurență pentru ele, pentru că nu aveam nicio formă și nu eram feminină”.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.69913244247437