Înzestrată cu o frumusețe naturală aparte, Penélope are o rutină de îngrijire a pielii de care se ține de ani buni.
„Ritualul meu de frumusețe este același dimineața și seara. Îmi curăț tenul și aplic ser și cremă hidratantă. Nu mă machiez în fiecare zi, dar întotdeauna aplic puțină culoare și mascara, balsam de buze și protecție solară dacă voi sta mult timp afară.”, a mărturisit actrița pentru Vogue. „Nu am fumat foarte mult, probabil că am fumat șapte sau opt țigări pe zi, dar când m-am oprit chiar am văzut o diferență în pielea mea”, a spus ea. De asemenea, este „foarte disciplinată” în ceea ce privește demachierea seara, scrie alistmagazine.ro
Iar în ceea ce privește îngrijirea pielii corpului, actrița a mărturisit că alege un periaj uscat corporal din când în când, care ajută la eliminarea toxinelor.
Chiar dacă am văzut-o de cele mai multe ori preferând un look natural, cu tonuri de cafeniu pe pleoape sau nuanțe de nude pe buze, ori cu un contur negru al ochilor sau smoky eyes, la evenimentele speciale, actrița spune că știe cât de important este machiajul, dincolo de înfrumusețare. „Am crescut în salonul de înfrumusețare al mamei mele, așa că sunt foarte conștientă de diferența pe care o poate avea machiajul. Am văzut cum erau femeile când au intrat și apoi am văzut cum erau când au ieșit. Părul sau manichiura sau machiajul le face să își schimbe postura, să se simtă mai mândre.”, a completat Penélope.
În ceea ce privește coafura cu care se simte cel mai bine, Penélope a mărturisit că tot coafura lejeră naturală îi oferă mai mult confort. „Dacă am o zi proastă cu părul, îl fac și mai dezordonat adăugând niște șampon uscat pentru volum.”
„Am crescut în salonul de coafură al mamei mele, așa că știu câteva trucuri pentru a-l menține sănătos. Știu să tund, să vopsesc și să usuc părul oamenilor. Am făcut părul și machiajul Salmei Hayek chiar înainte de o premieră odată; și pentru că nu era electricitate a trebuit să o fac la lumina lumânărilor! A fost o provocare.”, a mai spus actrița pentru Elle.
Dacă în privința machiajului și a coafurii vedeta mizează pe câteva produse, este foarte atentă la nutriție. „Am citit mult despre asta. Sunt pasionată de asta. Chiar cred că este adevărat că stomacul este al doilea creier.”
Somnul este și el foarte important. „Mă trezesc în jurul orei 7:30. Am nevoie de șapte sau opt ore de somn pe noapte. Dacă nu lucrez, încerc să fac mișcare dimineața. Apoi iau micul dejun cu familia. Avem o mulțime de fructe și legume organice, carne și pește de crescătorie. În dulapuri avem quinoa, paste, orez brun, zahăr de cocos, stevia și ciocolată. Îmi place să mănânc sănătos. Nu urmez o anumită dietă, dar îmi place mâncarea organică, sănătoasă”, a mai dezvăluit Penélope.
Și, încă un detaliu care contează foarte mult, Penélope Cruz face în mod frecvent sport și, după antrenament, alege tot o mâncare sănătoasă. „Ouă, fructe, cereale de casă sau pâine prăjită din grâu spelta și uneori suc de țelină. Iau și niște suplimente naturale și am un shake proteic organic. Îmi place cafeaua arabica organică cu lapte de migdale, dar nu beau mai mult de două pe zi.”