August 04, 2023
O influenceriţă vegană a MURIT„de foame și epuizare” după ce s-a hrănit o perioadă lungă de timp doar cu fructe, semințe și fructe exotice
O influenceriţă vegană din Rusia a murit„de foame și epuizare” după ce s-a hrănit o perioadă lungă de timp doar „fructe exotice, muguri de semințe de floarea soarelui și sucuri”, timp de cinci ani.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Rusoaica Zhanna Samsonova, în vârstă de 39 de ani, a locuit în Asia de Sud-Est și a avut o dietă exclusiv raw-vegană în ultimii cinci ani, scrie gandul.ro

Femeia era binecunoscută în comunitatea vegană și posta frecvent pe rețelele de socializare sub numele de sub Zhanna D’Art, promovând  dieta pe bază de alimente crude.

Prietenii ei au spus că obiceiurile ei alimentare au devenit îngrijorător de restrictive în ultimele luni de viață. Ea a murit pe 21 iulie din cauza unei „infecții asemănătoare holerei”, exacerbată de „epuizarea organismului din cauza unei diete vegană”, a declarat mama influenceriței, Vera Samsonova, citată de The Mirror.

O altă prietenă a Zhannei a spus că a văzut-o acum câteva luni în Sri Lanka și „arăta epuizată”.

„Au trimis-o acasă pentru a se trata. Cu toate acestea, a fugit din nou. Când am văzut-o în Phuket, am fost îngrozită. Locuiam la un etaj deasupra ei și în fiecare zi îmi era teamă că o să-i găsesc trupul fără viață. Am încercat să o conving să se trateze, dar nu am reușit”.

O influenceriţă vegană din Rusia a murit la doar 39 de ani, înfometată 

Fanii ei nu cred că a murit din cauza dietei raw-vegane

„Îmi văd corpul și mintea transformându-se în fiecare zi”, a spus Zhanna când și-a descris regimul de alimentație restrictiv. Ea a continuat: „Iubesc noul meu „eu” și nu voi reveni niciodată la obiceiurile pe care le aveam”.

Cu altă ocazie, într-o postare în social media, ea a scris că: „Mănânc mâncare simplă, deși am multă experiență ca bucătar de raw food. Îmi place să îmi creez propriile rețete și să inspir oamenii să mănânce mai sănătos”.

O dietă cu alimente crude poate avea multiple beneficii pentru sănătate, inclusiv scăderea în greutate, îmbunătățirea sănătății inimii și un risc mai scăzut de diabet, dar există și dezavantaje, conform Healthline. Acestea includ deficiențe de calciu și vitamina D, care sunt necesare pentru oase puternice. Acest lucru ar putea determina scăderea nivelului de B12, ceea ce poate duce la anemie, leziuni ale sistemului nervos, infertilitate și, oarecum paradoxal, boli de inimă. Un studiu publicat la începutul acestei luni în Journal of Nutrition a constatat că 100% dintre participanții la o dietă raw vegană au ingerat mai puțin decât 2,4 mcg recomandate de vitamina B12 pe zi.

În ciuda potențialelor dezavantaje ale dietei urmate de rusoaică, mulți dintre adepții ei devotați au refuzat să creadă că alegerile ei alimentare au dus la moartea ei, susținând în schimb că a fost ucisă de substanțele chimice din fructele pe care le-a mâncat. Cauza oficială a morții Zhannei nu a fost încă stabilită, pentru că familia ei încă încearcă să-i aducă trupul neînsuflețit înapoi în Rusia.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.83609700202942