Aprilie 11, 2024
Monica Bellucci, despre trecerea timpului, la 59 de ani: ”Nu sunt obsedată de nimic”
Este considerată una dintre cele mai frumoase actrițe din lume și încă le face concurență colegelor ei mai tinere. La 59 de ani, Monica Bellucci continuă să ne acapareze atenția cu farmecul, talentul și frumusețea ei, care pare să înflorească odată cu trecerea timpului.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

La 59 de ani, actrița continuă să emane magnetism și charismă și să inspire generații întregi, mai ales prin discursul ei legat de felul în care sunt percepute femeile după o anumită vârstă.

”Lucrurile s-au schimbat în prezent, pentru că femeile au căpătat o voce, nu le mai este frică să se facă auzite. Ma uit la actrițe precum Isabelle Huppert, Charlotte Rampling, Fanny Ardant… femei excepționale, cărora li se oferă oportunitatea de a juca roluri principale. Acest lucru dovedește cât de mult s-au schimbat lucrurile față de trecut când, după vârsta de 40 de ani, femeilor nu li se mai oferea șansa să lucreze – chiar dacă erau talentate, era imposibil. Încă mai sunt lucruri de îmbunătățit, dar schimbarea se vede, observăm o evoluție în acest sens”, a declarat recent Monica Bellucci, scrie alistmagazine.ro

monica bellucci 

Monica Bellucci este îndrăgostită din nou- de anul trecut, are o relație cu regizorul britanic Tim Burton, care a distribuit-o în rolul principal în cel mai recent film al său- Beetlejuice Beetlejuice, care a avut recent premiera.

”Fiecare regizor cu care am lucrat mi-a oferit ocazia de a evolua ca actriță, iar majoritatea sunt foarte diferiți – din țări diferite, din culturi diferite”, spune Monica Bellucci, care adaugă că și experiența colaborării cu femei regizor ocupă un loc special în inima ei: ”Îmi place foarte mult să lucrez cu femei regizor deoarece se creează o anumită intimitate între noi. Câteodată ne uităm una la cealaltă și ne înțelegem din priviri. E vorba despre ceva spontan și natural, mă bucură acest lucru”.

monica bellucci 

Iar în legătură cu felul în care a colaborat cu partenerul ei de viață, Tim Burton, Monica Bellucci are numai cuvinte de laudă: ”Este foarte interesant și frumos să lucrezi cu cineva care este și persoana pe care o iubești”, spune Monica Bellucci, care adaugă că e cea mai fericită când simte cu adevărat femeie.

Monica Bellucci se descrie ca fiind foarte feminină, dar fără să dezvolte obsesii pentru propria ei frumusețe, iar printre secretele menținerii tonusului ei se numără pilates și o alimentație sănătoasă. ”Nu sunt obsedată de nimic”, declară actrița pentru Vogue Arabia. ”Îmi place viața. Iar jobul meu mă învață câte ceva nou în permanență, ceea ce mă bucură, sunt chiar pasionată de munca mea”, adaugă actrița.

În afara de Beetlejuice Beetlejuice, Monica Bellucci are mai multe proiecte în derulare: în prezent, filmează pentru un serial în Franța și tocmai a terminat de filmat o producție de-ale regizoarei iraniene Marjane Satrapi.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.80601215362549