Aprilie 24, 2024
Jessica Biel a fost concediată după ce s-a afișat aproape goală. Șefii nu au putut să-i ierte obrăznicia
Se spune că la Hollywood imposibilul devine posibil, sau că aici este locul tuturor posibilităților, însă unii s-ar putea să fi înțeles greșit acest lucru. Se pare că unele vedete de peste ocean au uitat că sunt mereu în centrul atenției, astfel că, și-au pătat imaginea fără să își dea seama.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Dependența de substanțe interzise, comportamentul violent sau rivalitatea între actori sunt doar câteva dintre motivele pentru care unele celebrități de la Hollywood au fost concediate din serialele în care jucau. Actrița Jessica Biel se numără printre cei care au comis greșeli de proporții și care, prin urmare, a fost dată afară din serialul „7th Heaven, scrie click.ro

Jessica Biel / Sursă foto: Facebook 

Jessica Biel, concediată de producătorii serialului în care juca

 Jessica Biel este o actriță americană care și-a câștigat popularitatea odată cu serialul „7th Heaven”. Deși avea un contract semnat cu producătorii, vedeta nu a ținut cont de unele aspecte, așa că a făcut  câteva greșeli care nu i-au putut fi sub nicio formă iertate. Ba mai mult, actrița a fost concediată din serialul menționat.

Se pare că Jessica Biel a decis, inițial, să își tundă părul și să îl vopsească blond, lucru care i-a adus doar un avertisment și a reușit să scape cu câteva scuze. Totuși, lucrurile s-au complicat prin anul 2000, când aceasta a apărut aproape dezbrăcată pe coverta revistei Gear. După această greșeală, producătorii au concediat-o fără să mai stea pe gânduri.

Jessica biel Gear magazine march 2000 | eBay

Jessica Biel Favourite Skin Care Products & Routine

Cine este Jessica Biel

Jessica Biel (42 de ani) a primit lecții de muzică pe când era doar un copil, iar ulterior a apărut în câteva musical-uri. Mai târziu, în 1994 a început să lucreze ca fotomodel în Los Angeles, iar la 14 ani a apărut în serialul Peter Fonda.

După ce a apărut fără sutien în revista „Gear Magazine” și a fost dată afară din serialul „7th Heaven”, publicul a cerut să revină pe platourile de filmare, așa că producătorii au acceptat. Ulterior, în 2003, actrița a primit roluri în filme precum: „Texas Chainsaw Massacre”, „Blade: Trinity” sau „Stealth”. În 2005, Jessica a primit distincția Sexiest Woman Alive, iar în 2008 a jucat în filmul „Easy Virtue” alături de Ben Barnes.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.81179428100586