Mai 16, 2024
George Clooney este, de fapt, la al doilea mariaj. Cine e prima lui soție și cum a început relația cu Amal
În septembrie 2024, George Clooney sărbătorește 10 ani de la căsătoria cu Amal, reputata avocată care l-a "scăpat" de statutul de burlac.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Cei doi își sunt aproape la fiecare pas. Se susțin reciproc și își arată și public acest sprijin. El o însoțește la gale umanitare sau de profil avocățesc, ea își pune rochiile de bal și apare lângă el, pe covorul roșu, la premierele filmelor pe care acesta le regizează sau în care joacă. Legătura lor pare indestructibilă, iar venirea pe lume a gemenilor lor i-a făcut și mai uniți. În 2017, Amal și George Clooney au devenit părinții lui Alexander și ai Ellei, perechea de gemeni după care sunt pur și simplu topiți, scrie libertateapentrufemei.ro

 

Cea mai mare parte a vieții sale, George Clooney a fost ferm convins că nu se va însura. Nu degeaba presa internațională l-a poreclit „eternul burlac de la Hollywood”. Amal Alamuddin este femeia care „i-a pus capac” și i-a arătat și o altă latură a vieții, cea de familie. Avocata specializată în apărarea drepturilor omului l-a cucerit iremediabil pe actorul născut în 6 mai 1961, mai mare cu 17 ani decât ea.

Cei doi s-au cunoscut printr-un prieten comun, în iulie 2013, la o cină ținută în casa din Italia a lui Clooney. Între ei a fost o conexiune instantanee. Prima întâlnire în doi a avut loc câteva luni mai târziu, în Londra. Până atunci, George și Amal au comunicat printr-un șir aproape nesfârșit de emailuri. Crăciunul din acel an i-a prins în Cabo San Lucas, Mexic, iar în februarie erau în Africa. În timpul unui safari, actorul din „Monuments Men” și-a dat seama că avocata e aleasa lui.

George and Amal Clooney in Hollywood at Kimmel studio

La mai puțin un an de când s-au cunoscut, Clooney își schimbase total planurile și era gata de însurătoare. Așa că, în aprilie 2014, în timp ce erau acasă și luau cina, s-a pus într-un genunchi, i-a oferit un inel superb lui Amal și a întrebat-o dacă vrea să-i fie aproape pentru tot restul vieții. „Am știut destul de repede că vreau să-mi petrec restul vieții cu Amal. Când am întrebat-o, nu vorbisem niciodată despre asta. Nu existase nicio discuție despre ‘poate ar trebui să ne căsătorim’. I-am zis-o direct. Am pe cineva de care îmi pasă mai mult decât mi-a păsat vreodată de orice altceva, așa că e foarte frumos”, spunea Clooney după cererea în căsătorie.

În septembrie 2014, cei doi se căsătoreau în Veneția, într-o ceremonie superbă și ferită de ochii curioșilor.

În februarie 2017 s-a aflat că Amal este însărcinată, iar în iunie i-a născut pe Ella și Alexander. Avocata și actorul au încercat de atunci să-i țină pe cei mici cât mai departe de blițuri, paparazzi și atenție excesivă.

George Clooney a implinit 59 de ani

„Credeam că voi munci, că am prieteni grozavi și că viața mea e plină, că o duc bine. Nu știam de fapt cât de goală era până când am întâlnit-o pe Amal. Apoi, totul s-a schimbat și mi-am dat seama că aveam gol un spațiu imens. Nu am fost niciodată în postura în care viața altcuiva să fie infinit mai importantă decât a mea”, spunea Clooney în 2020.

Cu cine s-a iubit George Clooney înainte de a se căsători cu Amal. A mai fost însurat o dată

George Clooney și Talia Balsam. Foto: Profimedia 

Înainte de a se așeza la casa lui cu Amal, George Clooney a avut partea lui de relații cu femei superbe și celebre.

Surprinzător, mulți au uitat, dar starul a mai fost căsătorit. În 2011, acesta scria, în Esquire: „Oamenii uită că am fost însurat. Iubesc când zic: ‘Oare se va căsători?’ Nu vorbesc despre asta pentru că nu mă gândesc la acest subiect”. Cea care i-a fost soție se numește Talia Balsam. Este actriță și cu doi ani mai mare decât George. Cei doi au fost căsătoriți trei ani, începând cu 1989. Din 1998, Talia e căsătorită cu un alt actor, John Slattery, și este mama unui băiat de 25 de ani.

După divorț, Clooney nu a renunțat să se afișeze public cu femei care mai de care mai frumoase. Printre ele se numără Kimberly Russell, Celine Balitran (studentă franceză la Drept), Lisa Snowdon, Krista Allen, Sarah Larson, Elisabetta Canalis sau Stacy Keibler, scrie US Weekly.

Ticket To Paradise World Premiere - London, United Kingdom - 07 Sep 2022

Înainte de primul scurt mariaj, Clooney a avut o relație cu Kelly Preston, în 1988, când ambii erau la început de carieră. Aceasta a ajuns să fie soția lui John Travolta. Kelly Preston a murit în 2020, după o luptă cu cancerul la sân.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.73519778251648