Mai 22, 2024
Faimoasa actriță Nina Dobrev a ajuns la spital! Vedeta a suferit mai multe răni din cauza unui accident
Faimoasa actriță Nina Dobrev (35 de ani) a fost nevoită să ajungă la spital, în urma unui accident de bicicletă electrică. Din fericire, chiar dacă are în față o perioadă lungă de recuperare, vedeta se simte bine.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Chiar în cursul zilei de luni, pe 20 mai, faimoasa actriță din „The Vampire Diaries”, Nina Dobrev (35 de ani), a suferit un accident de bicicletă electrică, în urma căruia a fost nevoită să ajungă la spital. Vedeta a distribuit pe pagina ei de Instagram două fotografii, una înainte de a suferi accidentul, iar cealaltă după, în care apare cu mai multe răni.

În prima fotografie, Nina Dobrev apare zâmbitoare, pe bicicleta electrică, în timp ce în următoarea poză, actrița este pe patul de spital, purtând o orteză cervicală, cât și cu piciorul stâng într-o orteză, scrie click.ro

 „Cum a început și cum merge”, a scris actrița în vârstă de 35 de ani. Din fericire, vedeta se simte bine, însă are în față o perioadă lungă de recuperare. Aceasta a mai spus pe Instagram că „prima experiență pe o bicicletă electrică va fi și ultima”.

„Va fi o recuperare lungă”

Nina Dobrev a ajuns la spital în urma unui accident

Prietenii actriței au comentat în dreptul postării de pe Instagram, încercând să o încurajeze. Shaun White, iubitul Ninei Dobrev, a scris: „păstrându-ți identitatea de brand”. De asemenea, Julianne Hough, una dintre cele mai bune prietene ale actriței, a comentat, de asemenea, în dreptul postării. „Asta-i fata mea! Evident că nu aș glumi dacă nu ai fi bine…”, a scris aceasta.

„Va fi o recuperare lungă”

Tot în cursul zilei de luni, pe 20 mai, snowboarderul Shaun White a postat un Instagram Story în care actrița apare într-un avion privat, cu piciorul rănit în orteză așezat pe o pernă. Lângă actrița din „The Vampire Diaries” era și câinele ei, Maverick.

Nina Dobrev accident de bicicletă electrică mai 2024

Din fericire, actrița se simte bine, iar cei care își doresc să o revadă pe marile ecrane trebuie să știe că cel mai nou proiect al Ninei Dobrev se va lansa pe 28 iunie. Este vorba despre comedia polițistă „Reunion”, în care joacă alături de Lil Rel Howery.

Nina Dobrev accident de bicicletă electrică mai 2024



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.555239200592