Decembrie 05, 2023
Cum arată vila din Paris a lui Céline Dion, în care au locuit și Victor Hugo și Chagall?
Un vechi conac parizian, transformat în hotel particular, a fost timp de ani buni locul în care artista canadiană s-a relaxat în timpul șederilor sale în capitala Franței.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Amplasată în inima cartierului Montmorency, o zonă rezidențială foarte securizată din arondismentul 16 al Parisului la o aruncătură de băț de Bois de Boulogne, o proprietate de prestigiu 632 mp a fost scoasă la vânzare în luna iunie la un preț de... 16,5 milioane de euro! Ea aparține cântăreței canadiene Céline Dion, fiind cumpărată de regretatul ei soț, René Angélil, în 2008 ca spațiu de locuit pentru familia lor pentru perioadele în care se aflau la Paris, și pentru închiriat în regim hotelier exclusivist în restul timpului. 

Deși această reședință a atras câțiva doritori, grație dotărilor moderne, dar și istoricului plin de farmec, până acum nu s-a găsit încă un cumpărător pentru această somptuoasă oază pariziană, scrie okmagazine.ro

Casa are cinci etaje și cincisprezece camere, toate decorate în stil Art Deco. În interior găsim un living mare cu șemineu care se deschide spre terasă, o bibliotecă, o bucătărie complet echipată, o sală de mese sub un acoperiș de sticlă, trei etaje cu băi, dressinguri și birouri, o spălătorie, o piscină, un SPA, o sală de gimnastică, un home cinema, o pivniță de vinuri, două spații de depozitare și un garaj. Iar terasa oferă priveliști uimitoare asupra Turnului Eiffel.

VIDEO AICI

Maison de ville : dans les secrets de la Villa Montmorency, à Paris

Acest conac privat are o istorie bogată, iar în această casă au locuit personaje renumite, precum Victor Hugo, Léon Blum și Marc Chagall. Totuși, în ciuda întregului confort al casei, Céline Dion și René Angélil nu au locuit niciodată acolo mai mult de câteva zile, împărțiți fiind între toate activitățile lor și turneele mondiale ale cântăreței. Astfel, după moartea soțului ei, Céline Dion a decis să scoată la vânzare.

<em/>Modifier Article</em/> Maison de ville : dans les secrets de la Villa Montmorency, à Paris

Această reședință pariziană este departe de a fi singura pe care diva din Québec a scos-o la vânzare în ultimii ani. Între 2016 și 2022, ea a decis să vândă nu mai puțin de patru dintre proprietățile sale, începând cu castelul său canadian, unde locuia din iunie 2002 și care a fost scos la vânzare pentru 7,8 milioane de euro. Imobilul, situat pe Île Gagnon, în Laval, Canada, nu și-a găsit încă un cumpărător. A urmat conacul din Jupiter Island, reședința sa din Florida, vândut inițial pentru 72,5 milioane de dolari. În lipsa unui cumpărător, aceasta este în continuare de vânzare, dar acum costă "doar" 62,5 milioane de dolari. Drama imobiliară a continuat în vara anului 2022, când cântăreața a decis să își vândă casa din Los Angeles. Ea a primit 38,5 milioane de dolari pentru vânzare. În aprilie 2023, ea a anunțat și vânzarea casei mamei sale pentru puțin peste 2 milioane de dolari.

În cele din urmă, în luna mai a anului trecut, ea și-a luat rămas bun de la vila din Las Vegas, pe care o deținea din 2017, dar în care nu a locuit niciodată. Motivul? Renovările interminabile. Céline Dion a încasat 30 de milioane de dolari, cu mult peste cele 9 milioane de dolari date la cumpărare.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.52939510345459