Octombrie 28, 2020
Cum a fost debutul Iulianei Beregoi, idolul adolescenților
Toți adolescenții sunt topiți după Iuliana Beregoi și sunt mereu concentrați să afle detalii din viața ei de dincolo de scenă. Tânăra interpreta, în vârstă de 16 ani, le satisface aceste pofte și zilnic încarcă instastories cu toate activitățile pe care le are, vorbește sincer despre starea emoțională, despre micile supărări cu sora ei mai mică Ana sau când cu mama.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Dar cum a fost Iuliana la începuturi? El Radu, interpret de la noi, realiator al mai multor proiecte radio și TV, și-o amintește perfect pe micuța de la Orhei, care, atât ea, cât și părinții ei își doreau să o vadă pe scenă și să o cucerească. 

”Am descoperit-o pe când avea vreo 8 ani, cred. Prezentam şi cântam la Ziua Oraşului Orhei, de unde e ea originară. Acolo a cântat şi ea câteva coveruri, dacă mai ţin minte corect, ulterior am discutat cu părinţii ei şi, pe la 8 ani, Iuliana Beregoi lansa “O Nouă Dimineaţă”, piesă produsă de  mine şi un vechi coleg de-al meu”, a declarat El Radu într-un interviu pentru click.ro. 

Aceeași sursă subliniază că Iuliana era foc de mică și că nu era dificil să îţi dai seama că peste ani va cuceri lumea muzicală. ”Am realizat împreună vreo 3 piese, dacă nu mă înşel, care au fost promovate destul de bine la radio şi TV în Moldova”,a  mai adăugat El Radu. 

Între timp, Iuliana Beregoi a făcut mare senzație la concursul muzical Next Star, difuzat de un post de televiziune din România, apoi la Golos Deti din Rusia. A jucat în serialul ”Lara”. A lansat mai multe piese, între care ”Vina mea”, ”Cum sună liniștea”, ”Fac ce simt”, ”Generația Z”, ”Modul Vara”. Reușește să umple sălile de concerte și să-și țină fanii în picioare pe tot parcursul showurilor, pe care le susține. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.93786001205444