Martie 15, 2023
Compozitorul și dirijorul Mihai Dolgan ar fi împlinit astăzi 81 de ani
Compozitorul, dirijorul și instrumentistul Mihai Dolgan, fost conducător al formației „Noroc” și al Ansamblului vocal-instrumental „Contemporanul”, Artist al Poporului, deținător al „Ordinului Republicii”, ar fi împlinit astăzi 81 de ani, notează MOLDPRES.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

S-a născut în 1942, în satul Vladimirești, raionul Sângerei. În anii 1959-1962 a studiat la Colegiul de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău. Cariera muzicală a început-o în 1958, la Casa de Cultură din Sângerei, acompaniind la acordeon, ulterior fiind acordeonist în diferite formații ale Filarmonicii din Chișinău (astăzi - Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”).

În anul 1967 a înființat Ansamblul instrumental ,,Noroc”. În 1970 formația „Noroc” a participat la Festivalul Internațional „Lira Bratislavei”, unde a obținut premiul „Simpatia publicului” pentru piesa „De ce, de ce”. După acest eveniment, trupa a plecat într-un turneu prin Ucraina și ar fi trebuit să efectueze un turneu în America de Sud, dar a fost desființată fără dreptul de a mai activa în RSSM. În anii 1970-1971 Mihai Dolgan a fost solist-instrumentist la Filarmonica din Tambov, apoi din Cerkasî, și din alte orașe din fosta URSS.

img23002041

În anul 1974 organele de partid din RSSM au permis reorganizarea formației în cadrul Filarmonicii, cu numele „Contemporanul”, denumire sub care formația a activat până în 1985. Din 1985 trupa a revenit la denumirea inițială „Noroc”. Pe parcursul activității, „Noroc”-ul a contribuit la lansarea și afirmarea mai multor interpreți printre care: Iurie Sadovnic, Anatol Neamțu, Ricu Vodă, Anatol Bivol, Gheorghe Țopa ş.a. Mihai Dolgan a lansat mai multe piese: „Cântă un artist”, „Chișinăul meu cel mic”, „Basarabia”, „Primăvara”, „De ce plâng ghitarele” ș.a.

img23002041

În 1977 lui Mihai Dolgan i s-a acordat titlul de „Artist Emerit”, în 1988 – cel de „Artist al Poporului”. În 2001 a fost distins cu „Ordinul Republicii”. Mihai Dolgan s-a stins din viață la 16 martie 2008, în Chișinău. El a fost înmormântat la Cimitirul Central de pe str. Armenească din capitală. În 2018, în memoria compozitorului și interpretului de muzică ușoară Mihai Dolgan, a fost inaugurat un scuar la intersecția bd. Ștefan cel Mare și Sfânt cu str. Bulgară din capitală.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.3266651630402