Decembrie 28, 2023
Câte sarmale putem mânca de sărbători fără să ne îngrășăm. Specialiștii au venit cu răspunsul așteptat de toți pofticioșii
Doar câteva zile ne mai despart de mult așteptatele sărbători ale anului. Pentru că gospodinele se află pe ultima sută de metri cu lista ingredientelor necesare, acestea se interesează tot acum și de cele mai bune rețete pentru această masă importantă. Iată, însă, câte sarmale poți mânca de sărbători fără să te îngrași!

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Nu există sărbători de iarnă fără celebrele sarmale care sunt preparate peste tot în lume. Acestea nu lipsesc de masa de Crăciun și Revelion.

Potrivit specialiștilor, este în regulă consumul de sarmale, însă cu ponderenta, ținând cont de numărul de calorii.

Astfel, patru bucăți de sarmale (280 de calorii) cu o lingură de varză și o felie de mămăligă (de mărimea unei felii de pâine sau a unei palme, cu aproximativ 80 de calorii/felie) reprezintă o masă pe care o poate servi oricine fără probleme, scrie spynews.ro

Cum să nu te îngrași de sărbători

Chiar dacă sunt extrem de delicioase, ingredientele folosite la prepararea sarmalelor, cum ar fi carne grasă și orez, pot contribui la un conținut caloric ridicat. Astfel, consumate în exces, aceste preparate pot influența negativ echilibrul caloric, pe care cu toții ne-am dori să îl respectăm.

Și alcoolul poate adăuga calorii semnificative, iar excesul poate slăbi voința în fața tentațiilor culinare. potrivit recomandărilor specialiștilor, este bine să alternezi consumul de băuturi alcoolice cu apă pentru a reduce numărul total de calorii.

Totodată, este important să te asiguri că bei suficientă apă înainte și după mesele festive. Se știe doar că hidratarea corectă te poate ajuta să te simți satul mai repede și să eviți consumul excesiv de calorii.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.8962380886078