Aprilie 08, 2021
Alina Kabaeva, nostalgii după Uniunea Sovietică
Campioana olimpică din Rusia, Alina Kabaeva își amintește cu drag de copilăria ei. După cum povestește, a trăit într-un mediu în care bucuriile erau împărțite nu doar cu membrii familiei, dar și cu vecinii. Așa se întâmpla și cu veștile triste. Totuși, sportiva remarcă relațiile fără invidie, agresiune sau ură.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

”Am avut o copilărie cu adevărat fericită, senină, datorită mediului în care am crescut. Am avut o familie frumoasă, o societate sănătoasă. Nu consider că fosta noastră republică sovietică a fost un imperiu. Imperiu presupune suprimarea popoarelor, care fac parte din el. Uniunea Sovietică, cu toate minusurile și problemele pe care le implica, a făcut totul pentru dezvoltarea națiunilor mari și mici, în egală măsură”, a declarat Alina Kabaeva pentru jelaniyadushi.ru. 

Campioana a mai subliniat că în perioada Uniunii Sovietice oamenii erau tratați egal și tocmai de aceea nimeni nu era preocupat de viitor. Asta pentru că toți erau conștienți că ceea ce urmează va fi de bine. ”Toată lumea a simțit că este tratat egal în raport cu alți indivizi. Oricine era liber să facă o carieră în știință, politică, artă sau sport. Reprezentanții diferitor popoare erau prietenoși între ei și trăiau în armonie. Acest lucru putea fi remarcat atât la nivelul oficialilor, cât și la nivelul gospodăriilor, ceea ce a fost o mare realizare a sistemului sovietic. Prin urmare, prăbușirea Uniunii Sovietice, care în mare măsură a distrus această armonie, a dat naștere numeroaselor probleme, dar acesta este un subiect aparte”, a mai adăugat campioana olimpică. 

Kabaeva susține că în copilărie nu a ținut neapărat să fie prima. Pasiunea pentru sport însă i-a dezvoltat ambiția și că succesul i-a venit în mod natural. Prin muncă și determinare a reușit să ajungă de două campioană mondială, de cinci ori campioană europeană, de șase ori campioană a Rusiei și să câștige titlul de maestru al sportului în țara sa. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 3.8438806533813