Suntem înconjurați zi de zi de stres, probleme, dezamăgiri, suferințe și ne este dificil să ne desprindem de obiceiurile din viața noastră de teamă să nu greșim și să nu avem parte de un eșec. Dar chiar și așa, eșecurile fac parte din viața noastră și cu ajutorul lor putem deveni mai puternice.
De câte ori te-ai simțit nemulțumită de viața pe care o ai, de felul în care arăți și de relația în care ești? Cu siguranță ai experimentat aceste sentimente de foarte multe ori, însă dacă ți-ai propus să îți schimbi perspectiva, implicit și viața, venim în ajutorul tău cu o serie de sfaturi pe care le poți pune în aplicare chiar de azi!
Probabil că nu îți vom spune un lucru nou, însă fiecare dintre noi ar trebui să doarmă între 7 și 9 ore pe noapte. Dacă acest lucru nu se întâmplă, te vei simți tot mai obosită și nu vei mai da același randament. Pe lângă acest lucru, și pielea ta poate avea de suferit, devenind mult mai uscată, ridată, pierzându-și din elasticitate și strălucire. În plus, o greșeală destul de frecventă este aceea în care încerci să recuperezi orele de somn pierdute în weekend. Acest lucru nu e sănătos pentru organism, iar din acest motiv e important să îți formezi o rutină.
Foarte mulți dintre noi nu acordăm o foarte mare atenție hidratării. Din cauza acestui aspect, vom obosi mult mai repede, pielea va deveni tot mai uscată, însă ne poate scădea presiunea arterială și ritmul cardiac. În plus, dacă în ultima vreme ai tot mai des dureri de cap, o cauză ar putea fi faptul că ești deshidratată. Astfel, ar trebui să bei între 2 și 3 litri de apă pe zi, dar cel mai important, să bei apă imediat cum te trezești. Dacă nu îți este ușor să faci acest lucru, poți apela la o aplicație pe telefon care îți va monitoriza nivelul hidratării din organism și îți va reaminti când este timpul să bei apă.
Pe lângă atenția acordată somnului și hidratării, ar trebui să faci acest lucru și în ceea ce privește alimentația. Știm deja că există tentații la tot pasul, însă trebuie să te gândești că o alimentație dezechilibrată îți va afecta sănătatea, chiar dacă efectele nu se vor vedea imediat. Ar trebui să fii mult mai atentă la alegerile alimentare pe care le faci și să predomine fructele, legumele și cerealele.
Cu toții ne propunem ca în fiecare zi să fim tot mai buni, însă din cauza lipsei încrederii în propria persoană, ne este tot mai greu să facem asta. Nu spunem că este ușor să ai încredere în tine, este un aspect la care trebuie să lucrezi zi de zi. Ce poți face este să fii recunoscătoare pentru lucrurile pe care le-ai realizat până în prezent și cel mai important, să eviți să te compari cu ceilalți deoarece în acel moment pot apărea anumite frustrări care nu îți vor face bine.
În momentul în care urmărim pe rețelele de socialiare lucrurile pe care și le cumpără prietenii noștri virtuali, avem tendința de a ne dori și noi acele lucruri, chiar dacă probabil nu avem deloc nevoie de ele. Acest lucru apare în urma faptului că nu ești mulțumită și împăcată cu viața pe care o ai. E important să îți inveștești banii în lucrurile de care chiar ai nevoie și contează pentru tine. Nu spunem să nu îți faci din când în când câte un capriciu, dar nu ar trebui să faci un obicei din asta.
De foarte multe ori, avem impresia că persoanele pe care le vedem pe Instagram sau Facebook constituie pentru noi și un model în viață. Însă, realitatea ne dovedește faptul că acest lucru nu este adevărat și că, atunci când vrem să părem ceea ce nu suntem, ne îndepărtăm atât de mult de cine suntem noi cu adevărat, încât nu îți vei mai da seama de lucrurile la care într-adevăr ești bună și pe care ar trebui să le exploatezi. Acceptă-te așa cum ești și îmbrățișează-ți până și defectele deoarece ele fac parte din tine.
Atunci când avem parte de dezamăgiri în relațiile amoroase, decidem să ne îndepărtăm tot mai mult de ideea de a mai fi vreodată într-o relație. Însă, nu ar trebui să faci asta deoarece va apărea și o persoană potrivită pentru tine. Alege să te implici într-o relație când te simți cu adevărat pregătită și ai sentimente puternice față de posibilul partener.
Dacă îți vei stabili cu partenerul un anumit obicei pe care să îl respectați în fiecare săptămână, fie că vorbim aici de pregătirea unei cine romantice, organizarea unei escapade în weekend sau pur și simplu vă pregătiți unul altuia anumite surprize, legătura dintre voi va fi mult mai intensă. E esențial să înțelegi nevoile partenerului, dar și el pe ale tale și să încercați să vorbiți sincer despre ceea ce vă afectează.
În cele mai multe dintre cazuri, uităm să ne arătăm recunoștința față de ceea ce avem în viață, inclusiv față de persoanele care aleg să fie alături de noi. Din acest motiv, ar trebui ca măcar în fiecare zi să îi mulțumești partenerului că este alături de tine, te susține, te ascultă și știe cum să te facă să te simți mai bine în momentele grele.