Zoe Saldaña intră în istorie: cea mai bine plătită actriță din toate timpurile Zoe Saldaña (47 de ani) a intrat în istorie, devenind cea mai bine plătită actriță din toate timpurile, performanță atinsă după succesul celui de-al treilea film din franciza „Avatar”, Avatar: Fire and Ash. Supranumită deja „regina box-office-ului”, actrița își consolidează astfel statutul de una dintre cele mai influente figuri din cinematografia mondială.
Potrivit publicației Variety, filmele în care Zoe Saldaña a jucat au generat încasări totale de peste 15,4 miliarde de dolari la nivel global. Acest palmares impresionant se reflectă și în situația sa financiară: conform Celebrity Net Worth, averea actriței este estimată în prezent la aproximativ 80 de milioane de dolari.

Zoe Saldaña este una dintre puținele actrițe care se pot lăuda cu apariții în trei dintre cele mai profitabile filme din istoria cinematografiei: „Avatar” (2009), „Avatar: The Way of Water” (2022) și „Avengers: Endgame” (2019), care ocupă primele locuri în clasamentul mondial al încasărilor.
:max_bytes(150000):strip_icc():focal(1822x0:1824x2)/GettyImages-2192555906-c80fb61281fc46ec9e1ce656047448d6.jpg)
De asemenea, ea este prima actriță care apare în patru filme ce au depășit pragul de 2 miliarde de dolari în box-office-ul global, printre acestea numărându-se și „Avengers: Infinity War” (2018). Un alt rol emblematic rămâne cel al personajului Nyota Uhura din franciza „Star Trek”, producții care au adunat împreună peste 1 miliard de dolari la nivel mondial.
Vizibil emoționată, Zoe Saldaña a reacționat printr-un mesaj video publicat pe rețelele de socializare, în care și-a exprimat recunoștința pentru parcursul său profesional:
„Vreau doar să-mi exprim cea mai sinceră recunoștință pentru călătoria extraordinară care m-a condus să devin astăzi actrița cu cele mai mari încasări din toate timpurile. O realizare posibilă în întregime, în întregime datorită francizelor incredibile și colaboratorilor din care am avut norocul să fac parte, fiecărui regizor care și-a pus încrederea în mine”, a spus actrița.
În mesajul său, Zoe Saldaña i-a felicitat pe regizorii Star Trek, J.J. Abrams, pe Joe Russo și Anthony Russo pentru filmele „Avengers”, pe James Gunn pentru „Guardians”, dar și pe James Cameron, creatorul universului „Avatar”.
„Au crezut în potențialul meu, au văzut în mine ceva ce eu nu vedeam. Le mulțumesc pentru că m-au provocat să mă ridic mereu la înălțime. Credința, îndrumarea și viziunea voastră modelează nu doar aceste filme, ci și pe mine ca artist”, a mai adăugat Zoe Saldaña.